Diferenţele care ucid

Armata, poliţia, bandele mafiote sunt triburi de bărbaţi, fiecare cultivând un anume tip de agresivitate. Agresivitate despre care se spune că „este un atribut al virilităţii”. Deci, tipic masculină li ca atare, admisă. Acceptată.

Pentru că bărbatul are datoria de a fi competitiv, în competiţiile de tot felul, agresivitatea a ajuns să joace rolul de carburant. Numai că, nu toţi competitorii sunt şi câştigători. În funcţie de dimensiunile eşecului, se va structura şi potenţialul reacţiilor violente care poate conduce, în mod firesc spre delicvenţă. Statistic: la zece crime comise de bărbaţi, le corespunde una înfăptuită de o femeie.

Utilizarea armelor ţine tot de simbolistica masculină. Femeile sunt în general, străine de asemenea revendicări. În crimele pasionale, ele se reped mai degrabă la cuţitul de bucătărie decât la pistolul mitralieră. Cuţitul este un instrument domestic la îndemână, eficient şi la tăiatul cepii şi la tranşarea cărnii. Iar atunci când premeditează, , este ştiut că femeile preferă otrava. Lasă mai puţină mizerie în jur şi le ajută să intre în istorie. Vezi Lucreţua Borgia sau Caterina de Medicis.

Tot ce ţine de delictele sexuale este un alt prerogativ al bărbatului. Toţi zeii, toţi eroii, toate creaturile mitice cunoscute şi necunoscute, încarnează violenţa în ansamblul ei. Aşadar, nu trebuie să ne mirăm că Olimpurile masculine sunt populate cu indivizi care au la activ un mare număr de violuri, asasinate, paricide, fratricide şi incesturi, fără a mai pune la socoteală şi actele de demenţă şi bestialitate.

Singurul tărâm criminal unde diferenţele se estompează este cel al drogurilor. Narcoticele militează pentru unisex. De remarcat totuşi, că în lipsa drogurilor, femeile recurg la o soluţie soft, prostituţia, în timp ce bărbaţii toxicomani îşi procură doza necesară prin jaf, tâlhărie sau crimă.

Diferenţele se manifestă şi în aspectul social al agresivităţii. Delicventă sau criminală – într-un delict egal în gravitate cu cel comis de bărbat – femeia este mai puţin periculoasă decât bărbatul, spun specialiştii. Foarte rar recidivistă. Nici femeile criminal în serie nu au făcut cariere răsunătoare, iar atunci când se implică în afaceri de bandă, acţiunile lor sunt „justificate”, aproape întotdeauna, prin iubire. Motiv pentru care, oamenii legii le reproşează consistent că nu ştiu să-şi folosească farmecele în scopul convertirii spre bine a partenerului răufăcător.

Diferenţele persistă de asemenea în universul carceral al puşcăriilor. Înfiinţarea creşelor în penitenciarele moderne a redus simţitor violenţa de limbaj între deţinute, depresiile şi nevrozele. Până şi amorurile de conjunctură între puşcăriaşe sunt mai eterice, mai tandre. Dragostea este temporară în penitenciare şi mai mult colorează afectiv viaţa deţinutelor decât o pasionează. Nu la fel se întâmplă în puşcăriile pentru bărbaţi. Lipsurile se manifestă şi ele diferit. Nevoile sexuale ale femeii se rezolvă îndeosebi printr-un consum excesiv de medicamente, pe când refularea masculină se resimte violent şi se exprimă prin gelozie, certuri, bătăi.

Deşi ultima în domeniul agresivităţii criminale, poziţia femeii se dovedeşte – paradoxal – una superioară celui ocupat de bărbat. Măcar în acest domeniu. Moraliceşte desigur, pentru că din fericire, femeia resimte prea puţin nevoia de a recurge la violenţă ca să-şi măsoare gloria în funcţie de masacrele şi ruinele lăsate în urma ei.

Una corpulenta mujer con cara de pocos amigos y un estudiante de preparatoria me estudian con cuidado, como si fuera un bicho raro que expone sus colores bajo una luz de neón. Y mientras la humedad absorbida en las ropas de los demás y las propias sube y asfixia en aquel espacio claustrado de frío metal sucio, otro universitario examina la tapa del libro que sostengo con bastante complacencia, mientras mantengo la pose de normalidad y el estruendo de mis audífonos aturde al hombre sentado a mi lado.

Puebla es una ciudad como cualquier otra, una ciudad llena de gente donde todos se sienten solos pero al mismo tiempo son bastante indiferentes referente a lo que le pudiese pasar a la persona de junto. Lo bueno de esto es que nadie nota lo mal que estoy en realidad. Y lo cierto es, que muchas de las sonrisas que he mostrado durante los últimos años son falsas.

Un elemento decorativo para complementar la máscara que uso por identidad en la sociedad. Aunque es una máscara precaria, sirve bien en un lugar como éste, donde todo mundo gusta de sentirse víctima de los demás, un olvidado, una pobre alma solitaria; así que bastante a menudo hago el tonto para no quedar al descubierto. Una persona común entre personas comunes. A veces hasta podríamos decir que mediocre.

En realidad no importa. En esta ciudad, nadie nota nada, por que como ya dije, ésta ciudad no es diferente de las otras.

Luchando por no ser aplastada por la apretada multitud trabajadora, logré llegar hasta el timbre del autobús. El timbre apenas sonó por encima del zumbido adormecedor de multitud y tráfico. Cuando tenía quince años, uno cesaba de escuchar cosas alrededor de la media noche; pero ahora… digamos que Puebla se transformó en una de esas ciudades al más puro estilo de novela policiaca de misterio, con barrios que no duermen nunca, donde las prostitutas deambulan escondiéndose de la policía, y algunos de los policías buscan conductores ebrios a quienes extorsionar.

Supongo que es normal que algunos días ya no podamos mirar las estrellas a causa del smog. Y más normal aún, es estar jodidamente solo en ésta ciudad, porque nadie sabe apreciar su propio ser quizás. Y todos buscan a su alma gemela, basados mayoritariamente en el instinto animal antes que en la razón; qué asco. Una mueca extraña. No nací siendo como soy ahora, por desgracia.

A mitad del puente peatonal, una mirada al cielo, que empieza a despejarse, dejando escapar algunos rayos de sol para cegarme momentáneamente. Un momento a solas. Es algo paradójico ¿no?, como se puede estar sólo en lugares repletos de gente. Sin embargo, el momento presente, es un momento de verdadera soledad, el viento sopla, las nubes danzan y el sol se muere por enésima vez.

Y no hay nadie a mí alrededor, hermoso en verdad. Mentalmente, he encendido un cigarrillo al más puro estilo de cliché cinematográfico barato, y otro más mientras miro el atardecer. Aunque lo cierto es, que en mi vida he conocido el gusto del tabaco, y su simple olor me revuelve el estómago.

Supongo que lo imaginé por mi exceso de aburrimiento. Busca una muerte lenta y dolorosa… como lo dicta el sentido común humano en esto de los vicios… Un sonido extraño, olvidado de años atrás, ¿ésa fue una risa verdadera? ¿No fue así? Cierto. Y fuiste tú quien la emitió, pequeño insecto fascinante.

Vaya, pero que sorpresa. La chica zombi no está tan perdida como ella misma pensaba, quizá todavía haya esperanzas, puesto que todavía es capaz de sonreír desde el fondo de su corazón. Patético. Patético en verdad.

El mundo retoma su curso. La gente vuelve a pasar por el puente peatonal. Estudiantes de secundaria, amas de casa, hombres vociferando vulgaridades. Hora de irme, bajar y tomar el autobús para ir a casa. Siempre es igual, la rutina me atrapa y me asfixia, por que no tengo la suficiente fuerza, ni las ganas para mandarla al diablo. Vamos June, págale al chofer, enciende el iPod, sube el volumen hasta ensordecerte y continúa leyendo lo que sea que traigas el día de hoy.

Tiempo de regresar de mi propio universo. Bajar del autobús, vagar un poco antes de llegar a casa. Componer la máscara que voy a usar esta semana antes de llegar al colmo del aburrimiento. Luz de ocasos, dorada y difusa que cae sobre todas las cosas. Algo lindo a la vista y reconfortante al corazón. Sensaciones elusivas que llegan con los recuerdos perdidos de un año atrás, cuando subía todas las tardes a ver al ocaso desde el techo de mi casa, y que no pasan de ser un grano de arena comparado contra toda una playa. Yo ya no siento nada de eso.

El mismo flujo de rostros extraños que va y viene sin cuidado alguno. Ignorando el ocaso y todas aquellas cosas pequeñas de las que deberían estar conscientes, puesto que a veces llenan los vacíos entre el alma y la razón, vacíos que en mí, son como barrancos sin fondo. Insorteables. Bajo la luz de un atardecer agonizante, todo sigue su curso cambiante y sin embargo, continúa siendo terriblemente monótono, como todos los días.

Aunque aquello estaba por llegar a su fin.

Aunque adormitado, descubre que las sombras le envuelven completamente el cuerpo, y un escalofrío le recorre el espinazo. El dulce aroma del incienso le llena los pulmones, la atmósfera aunque un tanto obscura y fría, es placentera, y el tiempo pareciera correr a ritmo suavísimo, de manera tan lenta que pareciera detenerse. Respira profundo, cierra y abre los párpados lentamente, como queriendo descubrir qué es lo que ocurre… y así, cree descubrir en los círculos de humo que escapan de la tea encendida, siluetas femeninas que emergen de lo más profundo de la noche, como vírgenes de humo.

Figuras femeninas, seductores entes de vapor, delicadísimos son sus cuerpos, frágiles seres que parecen no existir, pero poseen esencia. Poco a poco le hechizan con una danza olvidada, y cascabeles marcan los bamboleos de sus caderas, y un par de bongos sazonan el ritmo tribal de esta danza voluptuosa.

No tienen edad ni origen, y no viven bajo estandarte alguno… y hasta tienen la dicha de ser eternas. Han tratado en vano, el solo, el triste, el idiota y hasta el intelectual, de estrujar en ambos brazos, a estas míticas féminas, pero ninguno ha podido hacerlo, pues desaparecen al ojo y tacto de todo aquel que les desea.

Son vírgenes, vírgenes de humo, fantasmas de antaño que visitan al solitario en el clímax de su soledad, efigies humanas de contornos suavizados, como vivas esculturas formadas de la misma atmósfera que envuelve a la soledad. Nublan el raciocinio de los melancólicos, les empujan al mismo altar de la irrealidad, a los cuerdos llevan a los bordes de la locura, al analítico envuelven en una nube que ofusca su pensar y le atraen hasta lo más básico de su persona, al instinto.

Atraen sutilmente a su presa, y hacen de todo hombre, un incauto. Recorren el cuerpo como suaves caricias de aire, ingresan a la psique con una danza hechicera, roban la voluntad y alma del abstraído, y sin dejar rastro, se marchan en suspiros...

Dar nu ai cum să nu citeşti măcar, chiar dacă nu ai nici o treabă, articole de genul celui din care dau cu spicul mai jos şi pe care îl puteţi găsi în integralitatea lui aici.

"Reteta succesului unui blog de afaceri este data in primul rand de calitatea informatiei si relevanta ei, considera cativa dintre cei implicati in acest fenomen in Romania, atat ca autori de jurnale online de business, cat si ca cititori sau doar observatori "de la distanta". Ei sunt de parere ca, cel putin deocamdata, in Romania sunt foarte putine bloguri relevante ce trateaza teme business."

Érase una vez…

       una fémina que llenó un machote…

                           lástima, el machote no a ella…

Curl up on a couch, with a cup of chamomile tea and one of these books for inspiration on self-discovery. By Kasmin Fernandes

Book: The Transplanted Man
Author: Sanjay Nigam
Get inspired: How could oddball staffers of a New York City hospital serving Little India possibly improve anyone’s life? For one, by treating a seriously ill but egomaniacal actor-cum-politician whose body harbours seven organs that had once belonged to people of differing faiths. This comical story digs deep into the search for a sense of belonging.
Rating: 4.6 out of 5 for offbeat plot

Book: Burnt Toast and Other Philosophies of Life
Author: Teri Hatcher
Get inspired: Desperate Housewives star Teri matter-of-factly reveals that before a multi-million dollar paycheque and the fabulous life could come bad dates, heartbreak, divorce, single motherhood, and bittersweet experiences like going from Superman-leading-lady to becoming a virtual nobody. A surprisingly sharp and humorous handbook on inspired living.
Rating: 4 out of 5 for Teri’s fearless soul-baring

Book: The Celestine Prophecy
Author: James Redfield
Get inspired: Through an adventurous search for an ancient manuscript of nine insights, Redfield lets you in on the secrets of making connections between everyday events to find out who you really are, and how right the path is that you are taking. Its fast pace makes it unputdownable.
Rating: 4.5 out of 5 for marrying fiction with new age spirituality

Book: 10 Things I Wish I’d Known Before I Went Out into the Real World
Author: Maria Shriver
Get inspired: The NBC anchorwoman waxes eloquent on an ambitious girl’s hard-earned lessons, like giving up on the happily ever-after wedding delusion. She tells you about the price she paid for succumbing to her fears. Didn’t read it before you passed out of college? Well, pick it up now. Rating: 3.8 out of 5 for Maria’s honesty

Book: The 3 Mistakes of My Life
Author: Chetan Bhagat
Get inspired: Along the course of this tale of three overambitious small town teens, you learn that you can never be too sure, you can never weigh the pros cons right and that life is one expensive housekeeper. We loved the plucky, adorable Vidya who won’t bow down to parental control. A fun tale with a simple message.
Rating: 3.5 out of 5 for Chetan’s easygoing style

(Published in Femina, September '08)

Menghadiri sebuah event di mall antah berantah yang setengah jadi can't still can be fun.

Alkisah, saya dan Mama memenangkan goody bag dari Femina. Nah, goody bag ini harus diambil di event Debut Wajah Femina 2008. Tidak masalah. Toh, event-nya juga Cuma semacam fashion show mini yang bisa dinikmati ibu saya. Event ulang tahunnya Prambors di Fashion Café saja beliau mau kok menemani saya yang ketika itu masih SMA.

Yang menjadi masalah adalah event ini diadakan di Centro Mall of Indonesia. Mmm, apa? Iya, saya juga baru dengar. Eh, nggak juga deh, saya pernah sekilas membaca di website-nya Blitz Megaplex bahwa mereka akan buka di Mall of Indonesia (MOI) di Kelapa Gading. Tapi di manakah tepatnya Mall of Indonesia itu?

Usaha pertama saya adalah bertanya pada Yus, teman saya, yang mengaku sangat cukup fasih kalau menyangkut daerah Kelapa Gading karena pacarnya mantan pacarnya tinggal di sana. Jawaban yang saya dapat,"Grand Indonesia di Thamrin kali, mamen." Itu mah gue juga tau.

Usaha kedua, meminta Yus bertanya pada sang mantan. Dengan senang hati susah payah mengalahkan egonya, Yus akhirnya menghubungi sang mantan untuk usaha PDKT lagi membantu saya. Jawaban sang mantan, "Ada juga Grand Indonesia yang di Thamrin." Oh yeah, no wonder they two were in love once.

Usaha ketiga, bertanya pada kakak saya yang biasanya lebih canggih daripada GPS. Jawabannya, "Mall of Indonesia? Mendingan ke Kelapa Gading aja, Mbak. Di sana kan bagus juga." Geez...

Usaha keempat, menghubungi 108 untuk bertanya nomor telepon Blitz MOI jadi saya bisa menanyakan jalan menuju ke sana. "Telkom 108 dengan Anu, bisa dibantu? - Iya, Bu? Blitz Mall of Indonesia? Ditunggu sebentar. - Maaf, Ibu, untuk nomor Blitz Megaplex Mall of Indonesia kebetulan belum terdaftar." Oh, yeah, masak ketika mereka masang telepon kalian tidak memasukkannya ke database 108?

Usaha kelima, menghubungi Blitz Pacific Place untuk menanyakan nomor telepon Blitz MOI. Jawabannya, "Blitz MOI?  45868100, Mbak." Oh, thank you, Lord! Saya pun iseng menanyakan di mana letak Blitz MOI pada mbak-mbak Blitz PP yang menjawab telepon. "Oh, Mbak, keluar tol Cempaka Putih atau Cempaka Mas aja, ambil arah ke Artha Gading, terus belok kiri, nanti masuk Boulevard, langsung kelihatan kok." Oh, finallyyy...! It was about time someone had an answer where the hell MOI was!

Setelah perjuangan panjang mencari tahu sedikit panduan menuju ke sana, Mama menelepon. "Mbak, Mama udah OTW ke kos Mbak nih sama Indra. Terus kita kan nggak tau di mana MOI itu, ini ada nomor telepon orang Femina-nya kemaren Mama tanya. Mbak telepon aja mbak Femina-nya ya, tanya jalan." Coba kalau ibu saya berinisiatif member tahu saya hal ini dari kemarin atau setidaknya tadi pagi...

Setelah menghubungi mbak-mbak Femina yang bertugas untuk lebih pastinya, berangkatlah kami menuju Kelapa Gading. Kami di sini adalah saya, Mama, Indra (adik saya), dan Citra, pacar Indra. Pacar saya?  Pacarmu lg memeras otak n keringat dl car. Klo kt maknyus ‘demi masa depan kita' :-D. Begitulah isi SMS pacar saya. Maknyus yang ia maksud adalah Mak Yus atau Yus, teman saya. Dan ‘demi masa depan kita' adalah kalimat gombal Yus pada pacar barunya yang ia ucapkan di telepon sementara saya di sampingnya. Alhasil kalimat gombal itu menjadi bahan ceng-ceng-an semua teman pada Yus.

Anyway, pacar saya kebetulan hari Sabtu memang tugas jaga program siaran live, jadi ya, wassalam aja kalau ngarep diapelin mah.

Setelah melalui jalan tol yang seperti tak berujung dan sekali menelepon mbak-mbak Femina untuk memastikan, sampailah kami di MOI yang megah dan besar. Dan... tidak kelihatan seperti mall. Sekelilingnya dipenuhi ruko-ruko. Jadi kayak komplek ruko aja. Setelah sedikit berputar-putar, kami melihat logo Centro dan tanda panah.

Perjuangan hari ini tidak berhenti sampai di sana. Satpam di tempat parkir bilang kalau mau ke Centro naik eskalator dua kali. Sekali naik, nanya lagi, biar pasti. "Naik sekali lagi terus belok kiri, Mbak," begitu kata mbak-mbak security di lantai berikut. Begitu naik eskalator lagi, mmm... Banyak tukang, debu, dan proyek yang belum jadi. Ada railing yang menutup jalan ke beberapa tempat, menandakan tempat tersebut masih under construction. Wealah...

Saya bertanya lagi pada mbak-mbak bermasker (masker mulut untuk menjaga kebersihan pernapasan ya, bukan masker muka untuk menjadikan kulit mulus). Jawabannya, "Oh, di lantai bawah, Mbak." Heh? Dua orang yang ditanya sebelumnya menunjukkan lantai ini dan dia bilang di lantai yang lain. Ketika kami mencoba kembali ke lantai sebelumnya, ia memanggil lagi dan menunjuk arah yang ditutup karena masih banyak tukang. Piye toh, Mbak? Ketika saya bertanya pada tukang, yang ditanya cuma bengong. Mungkin si mas-mas tukang itu nggak tau Centro itu apa, lain halnya kalau saya nanya Ramayana.

Akhirnya kami memutuskan untuk ke arah berlawanan dengan yang ditunjuk mbak-mbak terakhir tadi dengan alasan, ada beberapa orang menuju ke sana dan jalannya relatif sudah lebih bersih. Dan, syukurlah, saya kembali melihat logo Centro dan tanda panah.

Saat registrasi, kami diberitahu bahwa goody bag-nya hanya bisa diambil di akhir acara. Siaul. Padahal kalau nggak seru kan bisa langsung pulang aja.

Terpaksa menunggu, eh kursi yang disediakan cuma sedikit dan sudah terisi penuh. Jadilah Mama duduk di salah satu kursi counter kosmetik dengan cueknya, meniru ibu-ibu yang lain. Daripada berdiri terus padahal lagi puasa?

Perjuangan berikutnya adalah menunggu. Menunggu acara dimulai. Tertulis di majalah acara akan berlangsung pukul 15.00 - 17.00. Saat dihubungi, mbak-mbaknya mengingatkan untuk dating pukul 14.00 karena acaranya dimajukan.  Kami sampai pukul 15.00 dan acaranya belum mulai juga. Hhh...

Akhirnya, sekitar jam empat sore, Ronal Surapradja, sang MC muncul. Bla bla bla, bla bla bla. Pesan sponsor. Bla bla bla, bla bla bla. Gimmick dan kuis. Saya pengen jawab tapi (1) sedikit jaim karena ada Mama, (2) duduk di belakang, di counter kosmetik yang semestinya tidak diperuntukkan untuk menonton, membuat saya sukar dilihat si MC. Cape ah, ngacung-ngacung, lari-lari ke depan, saingan sama ibu-ibu.

[caption id="attachment_32" align="aligncenter" width="225" caption="Ronal, si MC"][/caption] [caption id="attachment_46" align="aligncenter" width="300" caption="Para WF '08"][/caption]

Setelah akhirnya memperkenalkan para WF 2008, dimunculkanlah Pingkan Mambo. Holy shit. Dia pakai baju pink, rok tutu pink, dan legging pink. Pingkan pun meloncat-loncat menyanyikan Kasmaran.  I was speechless...

Ketika Ronald berbincang-bincang dengan Pingkan Mambo, mama saya berbisik, "Mama kalau liat dia loncat-loncat kayak tadi pake baju aneh kayak gitu, Mama jadi inget Hanoman." Wakakakakak... Perumpamaan yang mmm, unik, Mam, hehehe...

Sepanjang acara, saya berulang kali menahan kantuk. Alasannya (1) saya baru pulang kantor jam 12-an malam, karena harus hadir di Musik Spesial Ramadhan di Margo City, Depok (BTW, saya berfoto bareng Andra & The Backbone lho, hehehe... Sementara yang lain lebih seneng foto bareng Afghan. Ih, nggak deh...); (2) ini hari pertama saya dapet, yang membuat saya sakit perut dan ngantuk menjadi satu; (3) kerja di TV membuat saya tidak terlalu excited dengan acara-acara yang ada bintang tenar sekalipun; (4) fashion show-nya bener-bener cuma evening gown dan cocktail dress - walaupun bagus-bagus, sementara ini saya belum ada occasion untuk pakai baju kayak gitu dan belum ada body untuk pakai baju kayak gitu.

Satu-satunya yang sedikit menghilangkan kantuk saya adalah kehadiran mas-mas ganteng di depan saya (semoga pacar saya tidak membaca ini). Si mas-mas ini putih, ikal, pakai kemeja garis-garis, blue jeans, postman bag, dan sneakers. Definitely my type (walaupun I don't mind cowok item maupun putih). Si Mas Ganteng ini sibuk memotret pakai dua kamera digital-nya. Buat apa coba? Di satu saat dia kelihatan ngobrol sama (seseorang yang saya kira) Citra Soebijakto. Terus dia menghilang, terus muncul lagi di depan saya. Pergi lagi. Muncul lagi. Akhirnya saya berpikir untuk curi-curi memotret dia, hehehe... Sekedar untuk dimasukkan ke tulisan saya ini kok. Sayang juga kan kamera digital yang tadinya niat saya bawa untuk memotret baju-baju fashion show yang bisa ditiru malah akhirnya cuma untuk memotret Pingkan Mambo, Ronald, dan acaranya, hanya untuk dokumentasi tulisan saya saja. Jadi ya, seperti yang Anda sekalian lihat, here he was, hehehe... Mudah-mudahan dari yang baca tulisan saya ini nggak ada yang kenal dan kemudian mengadukan pada si Mas Ganteng bahwa ada mbak-mbak penguntit yang diam-diam memotret dia.

Tidak lama sebelum acara berakhir, mama saya berbisik lagi, "MC-nya kayak Ronald ‘Extravaganza' ya." Gubrakkkkk... Ya ampun, Ma, Mama kira siapa? "Lho, soalnya rambutnya nggak keriting, jadi Mama kira bukan Ronald," balas beliau berdalih. Yuk mariiiii...

Acara pun selesai, dengan bersemangat saya menuju meja registrasi tadi untuk menukarkan kupon dengan goody bag yang dinanti-nanti. Eh, ternyata goody bag-nya ada di lantai berikutnya. Haduh, cape juga nih.

Setelah naik lagi, dua tas dari Centro pun di tangan. Tasnya lumayan lah. Semacam travelling bag, tapi paling cuma muat baju buat semalem, tanpa kosmetik dan toiletries yang lengkap ya. Isinya? Cuma satu dompet kain kecil yang paling cukup buat lipstick atau tissue. Terus dikasih dua donat Krispy Kreme dan air mineral Pure Life-nya Nestle buat buka. Yahhh, namanya juga iseng-iseng.

Ketika turun lagi menuju parkiran, terlihatlah Ronald ‘Extra' yang sudah ganti baju masih berkeliaran di dekat panggung. Iseng, saya tanya apa mama saya mau foto bareng dia. Eh, Mama juga iseng mau. "Daripada cuma dapet tas doang," katanya.

Jadilah saya menyapa Ronald dan memintanya foto bareng sama Mama. Sambil foto bareng, Mama pun protes kenapa rambutnya Ronald nggak keriting lagi. "Habis banyak yang sama, Tante. Sama Rhoma Irama sama, sama Giring ‘Nidji' sama," jawab Ronald. "Tapi kan jadi nggak kenal, Mas," Mama tetep komen, hehehe...

Yah, begitulah alkisah perjalanan saya ke event-nya Femina. Cape juga yaaa... Tapi cukup seru lah, hehehe...

PS: Kelihatannya si Mas Ganteng adalah salah satu kru Femina. Soalnya pas akhir acara, ada mbak-mbak Femina yang meminta bantuannya membawakan sesuatu. Buat Anda-anda yang punya kenalan di Femina, please kenalkan jangan bilang-bilang soal saya yang memotret si Mas Ganteng ini diam-diam ya, hehehe...

9/6/2008 10:49:29 PM

Note: So I was sitting on the beach today... Doing some reading... And two older men walked by and one of them said the other, "well, what sort of girl are you looking for?" In true Carina fashion I then made like a loser and went home to write a poem about it... Anyway, it sounds a lot better when read aloud.

• Saat tepat untuk memutuskan karir dari rumah
• Hari-hari sehat Siti Fadilah Supari
• Uji kesabaran merawat orang tua
• Diteror suami bermulut tajam
• Sedap! 8 hidangan panas berkuah
• Serial baru (Bagian I), Bondan Winarno, pelopor wisata kuliner

Kondisi majalah: Sebagai majalah bekas, baik sekali, tidak ada halaman yang lepas, robek, terlipat-lipat, coretan, noda dan kekurangan lainnya.

A parade of traditional Indonesian fabrics ranging from hand-painted batik to ikat weaves and songket cloths utilized in contemporary designs could be said to summarize Festival Mode Indonesia -- Jakarta Fashion Week 2008.

Modern cuts, combined with traditional fabrics used as accents or even as whole outfits, were seen on models sashaying the catwalk in Pacific Place Mall, South Jakarta, at the first Jakarta Fashion Week (Aug. 20 to 24).

Commencing one week before the eighth Bali Fashion Week (which starts today), Jakarta held its first ever fashion week, showcasing more than 600 collections from 47 local and Australian designers.

Publication corporation Femina Group (behind fashion and women's magazines Dewi, Femina, and Gadis) organized the event in collaboration with the Jakarta Tourism Agency and Sunsilk Style Collection.

Aside from answering to local fashion industry challenges, the event also aims to introduce Indonesian fashion to the regional market with some 5,000 guests including foreign journalists in attendance.

The event was officially inaugurated on Wednesday by Jakarta Governor Fauzi Bowo, who promised to facilitate and support Jakarta Fashion Week in its successive years.

"This is my promise because I am certain fashion is one of the bastions of the creative industry in our country," he said.

"In a lot of countries, creative industries including fashion have proven to drive the economy. Creative industries are flexible because they can adapt to various market situations and employ many people, making them a hugely valuable part of the economy," Femina Group CEO Mirta Kartohadiprodjo said.

read more...

*organized by Femina Group

Jakarta's fashionistas gleefully welcomed Fashion Mode Indonesia - Jakarta Fashion Week 2008, organized by the iconic publishing company Femina Group. I was given the delightful gig of writing the English version of their press releases and newsletters, which means attending every single catwalk show! Ah, and they say dreams do not come true =)

Press releases:

20 August press release

21 August press release

22 August press release

23 August press release

Newsletters:

The Dazzling Start of Jakarta Fashion Week

Amazing Collection of APPMI Designers in JFW 2008

Reinventing Indonesia's Greatest Assets in JFW 2008

Bali van Java in Harajuku in the Last Show

Iubirea adulteră dintre Ares şi Afrodita, descrisă de Homer în „Odiseea”, este unul din marile „scandaluri” ale mitologiei greceşti. Povestea este binecunoscută: Hefaistos, soţul Afroditei, bănuindu-şi nevasta de adulter cu aprigul zeu al războiului, confecţionează o plasă din fire nevăzute pentru a-i prinde şi imobiliza pe vinovaţi în pat. Prefăcându-se că pleacă la Lemnos cu treburi, Hefaistos apare pe neaşteptate, constată flagrantul şi-i cheamă pe zei drept martori ai nefericirii sale conjugale. Din pudoare, zeiţele rămân acasă. La rugămintea lui Poseidon, Hefaistos consimte să-i elibereze pe cei doi, dar numai după ce primeşte promisiunea unei despăgubiri pecuniare.

Când îşi pierd caracterul ezoteric şi funcţia sacră, miturile decad şi devin literatură. Teatrul, romanul şi, mai proaspăt sosit pe piaţă, cinematograful, exploatează neobosite formula menajului în trei, din mitul originar nemairămânând decât nostalgia popularizată (vulgarizată) şi idealizată a trecătoarelor dorinţi transformate în iubire pătimaşă. O aventură. Personaje devenite celebre – Fedra, Isolda, Madame Bovary, Anna Karenina, Tess, Scarlet O'Hara etc. – mărturisesc pe numeroase pagini şi zeci de metri de peliculă mistuitoarele lor pasiuni şi complicaţiile pe care le aduc cu sine aceste iubiri vinovate. Bineînţeles, ca întotdeauna, supraestimarea pasiunii, la femei este imediat legată de sex.

Nimeni nu neagă existenţa femeilor care trăiesc numai pentru dragoste, dragostea pentru un singur bărbat. Dar nimeni nu spune că acest lucru se întâmplă cu precădere femeilor care sunt „rupte” de viaţă, iar dragostea - devenită unica preocupare - este singurul lor mijloc de a reface legăturile cu lumea. Heloise, închisă într-o mănăstire de Abelard, nu trăieşte decât pentru teologul ei. Juliette Drouet, practic sechestrată de Hugo, trăieşte doar pentru egoistul ei poet de geniu. Dar, din păcate, nu toate femeile au avut parte de genii, drept care n-au intrat în istorie ci au pierit undeva la periferia acesteia. Femei incapabile să-şi evalueze posibilităţile, să-şi depăşească condiţia de femele.

Străine de marile pasiuni virile (război, politică, bani, putere), străine de competiţiile şi luptele care caracterizează raporturile sociale – aşa cum au fost ele organizate de bărbaţi – femeile îşi convertesc o mare parte din nevoia de integrare în lume, într-o proiecţie amoroasă, într-o idee mult înfrumuseţată despre dragoste şi o imagine idealizată a bărbatului iubit. Mijloc sigur şi definitiv de alienare, încât, ceea ce se consideră a fi „o caracteristică a naturii feminine”, în realitate nu este altceva decât compensaţia minimă a unor nevoi vitale refulate şi pentru o viaţă trăită într-o baltă de frustrări. Emma Bovary este cel mai celebru studiu de caz.

Nici de cealaltă parte a baricadei însă, lucrurile nu stau prea bine. Îl voi cita pe Tolstoi, referindu-se la Stepan Arcadici din „Anna Karenina”, prins asupra „faptului” cu guvernanta copiilor: „Nu se putea căi că el, un bărbat de 34 de ani, frumos şi afemeiat, nu era îndrăgostit de soţia lui, mai tânără decât el numai cu un an, mamă a cinci copii în viaţă şi a doi copii morţi. Îi părea doar rău că nu s-a putut ascunde mai bine de nevastă. Îşi închipuia că ea, la drept vorbind, trebuia să fie îngăduitoare... Legăturile dintre ei nu se puteau repara, fiindcă nu era cu putinţă să-şi facă soţia iarăşi atrăgătoare, capabilă să trezească în el din nou dragostea...” Aşadar, între cinism şi tragismul romantic (zis feminin) nu există nici o contradicţie profundă. Ambele sunt modalităţi de evaziune din sfera realităţii, modalităţi de a fugi cât mai departe de orice promisiune concretă, de orice responsabilitate privită ca o îngrădire.

O atitudine hotărâtă împotriva iubirii-pasiune, deşi se apără de orice pretenţie moralizatoare, exprimă Denis de Rougemont. În „Iubirea şi Occidentul”, autorul vorbeşte despre adulter ca despre „una dintre cele mai însemnate ocupaţii ale Occidentului”, pe care o descrie ca „iubirea ce o pătimim (de la latinescul pati – a pătimi, a suferi), numai pentru că iubirea conjugală, domestică, ni se pare plictisitoare. Posibilitatea de a întâlni „marea iubire” acţionează asupra noastră ca o permanentă ispită şi, chiar dacă ştim că pasiunea aduce cu sine numai „nenorociri”, ne amăgim mereu că ea reprezintă o nenorocire mai vie decât banalul cotidian, mai înălţătoare decât fericirea călduţă de zi cu zi.

Dacă Ares şi Afrodita sunt simbolurile a două patimi rele rele, două boli ale sufletului (ura şi iubirea), relevate ca atare de exegeza morală, nu mai puţin adevărat este că pentru greci, ei reprezentau şi două principii cosmogonice, unirea dintre ele fiind acordul care naşte armonia. Se ştie din legendă că din unirea lui Ares cu Afrodita s-a născut o fiică, Harmonia. Hefaistos care-i înlănţuie unul de celălalt este demiurgul care realizează unirea contrariilor în lumea devenirii, în timp ce râsul zeilor exprimă bucuria în faţa naşterii acestei armonii. Dar dacă această unire ar persista, s-ar tulbura legile lumii, legile devenirii, în care trebuie să domnească naşterea şi moartea, schimbarea şi curgerea timpului. Iată de ce, ea este desfăcută, tot de către Hefaistos, la cererea lui Poseidon. Oameni înţelepţi grecii... Istoria însă, s-a banalizat. Nu mai este vorba despre cuplu, adulter, soţ înşelat sau soţie înşelată, ci doar de trup şi suflet, prinse împreună în capcana vieţii. Aşa au decretat romanticii şi fără ei, visele noastre ar fi mult mai sărace.

Her smile wins her hearts. Her acting skills bring her awards. In a free-wheeling interview, Rani Mukerji talks to Amy Fernandes about what it means to be a star.

She's hopping mad. Someone’s invaded her privacy again and you know, this just won’t do. One would think when you’re a star like Rani Mukerji, invasion of privacy is routine. But, “no, not for me,” she says, “I’m a very private person and I can handle what happens to me, but not to my family.’’

She dotes on her mother and father, who in the span of a few hours I am with her, have called to make sure she’s fine. She would be. She’s in this spanking new office of hers in Juhu, the Sunset Boulevard of Mumbai. Her shelves are lined with awards. Did she ever think she was going to be a star this big? “No,” she says. “Entering films never entered my head. But I enjoyed the film world as a bystander since my dad was with Filmalaya and he made sure that we, my brother and I, both had very normal lives. We weren’t even allowed to watch TV.”

Nobody thought she would make it to films, not her friends, not herself. They thought her brother Raja, who was more of an extrovert than her, might have gone in that direction. “I thought after school, I’d go to college and then marry and have two kids and that would be that.” So when did this about-turn happen? ‘‘Well,my dad was making a few Bengali films and he would take us with him to Calcutta, now Kolkata.At one of these shoots, I gave a mahurat shot and forgot all about it.”

However, Salim Khan, of Javed-Salim fame, had seen something in her in the mahurat role she did for her aunt in West Bengal and offered her a foot in the door. Even then she wasn’t too sure she wanted to take it, but her mother was clearer in her ambitions for her daughter. “Take it,” she said, “after all, such an opportunity does not knock on everybody’s door.” That made sense and she said “Yes.”

She signed up for a crash course at Roshan Taneja’s acting classes. She learned to read scripts, to improvise, to innovate and yet, when she was presented with her first scene, replete with glycerin tears streaming down her face, one part of her said, “Hey, what’s this?” and another part of her, when she saw the rushes, said, “Hey it wasn’t so bad; it was easy.”

Of course, now that she is an actor, the critics keep a close tab. How does she handle the lows of a film that may not have hit the box office highs? “Luckily for me, it’s been a long while since the audiences have not liked my films, but yes, I do watch the film. I analyse it and see where it could have worked better. But I am also very careful about the films I do. When I read a script, I ask myself, ‘Is this a film I would kill to watch?’ If the answer is ‘Yes’, I go ahead and do it.”

Of course, now that she’s deep into an industry that she once never even dreamed she would be part of, she is deeply grateful. ‘‘I’m lucky to be in a job I love. To me, that is my greatest achievement. I’ve learned to embrace the good things and ignore the bad.”

Last question. Every actor has a peak. What happens when the lights dim and the adulation fades and the queen has to step down? “I don’t believe in shelf life. I believe if you’re really good, you’ll be working even when you’re 80.” So Rani, we’ll see you at 80.

Berminat? Baca dulu ketentuan lombanya:

1. Peserta adalah WNI.
2. Naskah ditulis dalam bahasa Indonesia yang baik dan menggunakan ejaan yang disempurnakan.
3. Naskah harus asli, bukan terjemahan.
4. Tema bebas, namun sesuai untuk majalah Femina.
5. Naskah belum pernah dipublikasikan di media cetak maupun elektronik, dan tidak sedang diikutsertakan dalam sayembara lain.
6. Peserta hanya boleh mengirimkan dua naskah terbaiknya.
7. Hak untuk menerbitkan dalam bentuk buku dan menyiarkannya di media elektronik ada pada PT. Gaya Favorit Press.
8. Redaksi berhak mengganti judul dan menyunting isi.
9. Naskah yang tidak menang, tapi dianggap cukup baik, akan dimuat di edisi biasa. Penulis akan mendapat honor pemuatan yang sesuai.
10. Keputusan juri mengikat. Tidak dapat diganggu gugat dan tidak diadakan surat-menyurat.
11. Karyawan Femina Group tidak diperkenankan mengikuti sayembara ini.

Khusus untuk kategori cerber:

• Diketik dengan komputer di atas kertas HVS kuarto dengan jarak dua spasi. Font Arial ukuran 12.
• Panjang naskah antara 40-50 halaman.
• Dijilid dan dikirim sebanyak dua rangkap, disertai satu disket atau CD berisi naskah.
• Naskah dilampiri formulir asli, fotokopi KTP, dan sinopsis cerita.
• Pada kiri atas amplop, tulis: Sayembara Mengarang Cerber Femina 2008.
• Naskah ditunggu selambat-lambatnya 28 November 2008.
• Pemenang akan diumumkan di majalah Femina, terbit akhir April 2009.
• Hadiah untuk pemenang I Rp 10.000.000, pemenang II Rp 7.000.000, pemenang III Rp 5.000.000, dan tiga pemenang penghargaan masing-masing Rp 3.000.000.

Sedangkan untuk kategori cerpen:

• Diketik dengan komputer di atas kertas HVS kuarto dengan jarak dua spasi. Font Arial ukuran 12.
• Panjang naskah 6-8 halaman, dan dikirim sebanyak dua rangkap disertai satu disket atau CD berisi naskah.
• Naskah dilampiri formulir asli dan fotokopi KTP.
• Amplop kiri atas ditulis: Sayembara Mengarang Cerpen Femina 2008.
• Naskah ditunggu selambat-lambatnya 30 September 2008.
• Pemenang akan diumumkan di majalah femina, terbit November 2008.
• Karya pemenang utama akan dimuat di Femina edisi tahunan 2009.
• Hadiah untuk pemenang I Rp 4.000.000, pemenang II Rp 2.500.000, pemenang III Rp 2.000.000, dan tiga pemenang Penghargaan masing-masing memperoleh Rp 1.500.000.

Nah, selamat berkarya! Tapi jangan lupa formulirnya. Silakan unduh di sini dulu.

Atau, Anda berminat ikut lomba cerpen berbahasa Inggris? Lomba cerpen internasional yang rutin diadakan? Klik di sini!

i have found some thing which yoyu want toy see, these are the pics of indian divas .

watch them they are just amazing.

Note: some files are of 1 mb in size so can take time.

Ipul adalah salah satu karakter yang dihidupkan melalui cerita yang rutin muncul di majalah BIMBA - sisipan majalah Femina. Dalam ceritanya, tokoh Ipul digambarkan sebagai seorang anak laki-laki, yang mungkin berusia sekitar 10 tahunan. Dia tinggal di sebuah desa yang damai dan puas bermain dengan alam. Pematang sawah dan sungai tidak pernah lupa dikunjunginya.

Ipul bisa mewakili sosok anak Indonesia secara umum yang hidup dalam kesederhanaan, dinaungi oleh alam yang bersahabat dan jauh dari kekerasan. Seingat saya, kekerasan yang terjadi dalam cerita Ipul hanya sebatas bermain perang-perangan menggunakan bedil pelepah pisang melawan anak-anak dari desa tetangga.

Memori tentang Ipul saling isi bergantian dengan berita-berita kekerasan yang semakin kerap terjadi. Rasanya semakin sulit menemukan damai di negeri tercinta ini. Memori tentang Ipul juga memicu bermunculannya tokoh-tokoh komik dan bacaan masa kecil yang sudah lama tertimbun berbagai pikiran yang memenuhi otak ini.

Entahlah....

Saya beruntung karena almarhum ayah memiliki toko buku, sehingga  saya tidak pernah ketinggalan jika ada terbitan bacaan baru kala itu dan menjadi akrab dengan tokoh-tokoh komik dan bacaan anak-anak, seperti Donal bebek, Bobo, Trio Detektif, Lima Sekawan, Asterix, Smurf, Tintin dan lain sebagainya.

Saat ini beberapa komik sudah sulit dijumpai, termasuk komik favorit saya, EPPO, komik terbitan Belanda yang terjemahan bahasa Indonesianya sempat beredar di tahun 80an. Selain itu ada Denny manusia ikan di majalah Hai, Pak Janggut dan kantong ajaibnya di majalah Bobo, Arad - Maya, Abunawas dan masih banyak yang lainnya. Bagaimana dengan anda? Apa komik yang dulu anda baca?

Sekali lagi, saya (mungkin juga anda) adalah generasi yang beruntung karena masih sempat menikmati masa kecil di Indonesia yang damai. Bagaimana dengan anak-anak kita? Apakah mereka juga masih bisa mengalami apa yang sempat kita rasakan? Atau seballiknya, mereka terpaksa hidup dibawah bayang-bayang kekerasan?

Jadi rindu dengan damainya Indonesia. Jangan sampai anak-anak terbiasa dengan kekerasan. Belakangan kita sering melihat pesan layanan masyarakat di televisi yang mengajak kita untuk memberikan satu senyuman setiap hari atau membagikan satu buku bagi anak jalanan. Banyak yang bisa kita lakukan untuk mewujudkan Indonesia damai.

Radio, apa yang bisa kita lakukan? Iklan layanan masyarakat bisa jadi pilihan. Kita juga bisa meredam informasi kekerasan dengan tidak mendramatisir sebuah peristiwa.

Masih ada yang bisa kita lakukan untuk Indonesia damai.

Anda tinggal di luar negeri dan tidak mau ketinggalan membaca majalah kesayangan anda? Atau mungkin anda tidak sempat membeli majalah kesayangan anda tapi edisi yang anda cari sudah tidak ada lagi di pasaran? Coba kunjungi Cepeceng. Di sana keinginan membaca anda akan terpuaskan. Karena berbagai majalah terbitan dalam negeri tersedia mulai dari majalah wanita, pria, bisnis, masakan, sampai majalah tentang komputer bisa anda baca secara gratis.

Nous l'attendions fébrilement ... Il est arrivé notre article dans Fémina.

Lors de l'interview nous avions convié Sophie Verhille alias Girafette !

Corner Suite dans Fémina le 21 juin 2008 (pdf)

Par ailleurs nous rappelons aux têtes en l'air que c'est bientôt les SOOOLLLDES !! Chouette !!!

A bientôt

Steps

• Hydration is a necessity to achieving plump lips. Put on lip balm and drink water as often as you can.
• Before you get in the shower, rub a thick layer of Vaseline on and around your lips but don't wipe it off in the shower. The steam will absorb it giving you smooth lips.
• After brushing your teeth, use your toothbrush to exfoliate your lips, getting rid of dead skin. Move your toothbrush in circular motions (not too hard) all around your lips. This will also swell your lips.
• Invest in a good lip plumper! Apply it one to two times a day. When applying, open your mouth as wide as possible to get the best effect.
• Once a week, you can put ground cinnamon and vaseline mixed together on your lips for 10 minutes causing them to swell.
• Line your lips with a color one shade lighter than your natural/lipstick color. Be careful when lining, keep a Q-tip near in case of mess ups.
• Put gold or silver (depending on your personal coloring) eyeshadow on your Cupid's Bow with a lip brush which reflects light and makes your lips look poutier.
• After lipstick/gloss, put more eyeshadow (the same color as the one on your Cupid's Bow) in the center of your top and bottom lips. Make sure to rub it in.

Tips

• Only exfoliate your lips once a week, the skin on your lips is much more delicate.
• Research lip plumpers before buying. You never know if they'll work as well as they promise.
• If your lips are a warm color (reds), use gold eyeshadow.
• If your lips are a cool color (pinks), use silver eyeshadow.
• Your Cupid's Bow is the 'V' on your top lip.

Warnings

• Surgery is not necessary. The at-home tricks are much simpler and inexpensive than cosmetic surgery ever will be.
• Plumpers may irritate sensitive skin, so look out for ingredients like cinnamon.

Thanks Wiki