esperamos mas informacion sobre esto,   Quieres ver fotos y videos de hombres y mujeres, de tu ciudad, de tu ciudad? HAZ CLICK AQUi chatea con mas gente de tu ciudad sobre rumbas, y disfruta de las transmiciones en vivo desde internet atraves de neustro portal!!!

Mi-am facut de curand un prieten american si, asa cum se intampla de fiecare data cand iti faci un prieten nou, treci printr-un proces de redefinire si reevaluare a propriei persoane. Prietenii noi sunt cel mai bun surogat pentru sex proaspat in afara unei relatii stabile. Daca adaugi prieteni noi listei de prieteni, nu esti o curva, esti doar un cosmopolit cu inima deschisa. In aceasta cunoastere a primelor luni esti nevoit sa te dezvalui, sa te povestesti, sa te explici - cam tot ce face o noua prietenie sa fie incomoda si greoaie pentru unii si atat de palpitanta pentru altii. Pentru mine o noua “ceva”, fie ca e vorba despre prietenie, idee, rochie, infrangere, victorie, ma duce in acelasi loc, mai degraba in acelasi proces si anume in cel de redefinire. Insa cu acest nou amic nu pot folosi metodele “traditionale” de redefinire si repovestire a propriei mele persoane pentru ca el nu are prea multe repere educationale clasice, sa zicem. Nu are cultura, urat spus. Nu prea a citit si nu prea citeste. Cu toate astea este un om foarte inteligent, lucru care imi parea absolut imposibil pana cand am lipit inteligenta lui de faptul ca nu a citit mai nimic. Bunica lui ii citea din “Moby Dick” in copilarie, au mai fost cateva nuvele science fiction, multe benzi desenate si – am avut o rasuflare usurata la aflarea acestei vesti – “Vointa de putere” a lui Friedrich Nietzsche. Nu stiu de ce a trebuit neaparat sa ma agat de o carte asa cum te agati de o masca la un carnaval, mi-am pus cateva intrebari in privinta incapacitatii mele de a comunica fara carjele culturale care se pare ca au ajuns sa ma defineasca dar intrebarile mi-au parut puerile asa ca le-am inlaturat repede. Mi-am spus ca e buna si “Vointa de putere” a lui Nietzsche, ma pot agata de acest reper la nevoie, pot argumenta ceva in discutiile noastre aprinse in functie de aceasta carte, confirmand sau contrazicand exemple din ea.  M-am intrebat insa, in stilul bagacios si infect tipic romanesc, cum a putut cineva sa citeasca doar cartea asta, cum poate un om sa se multumeasca numai cu atat, ce il face sa se opreasca din citit dupa terminarea ei. Nu m-a socat alegerea cartii in sine pentru inceputul formarii unei culturi ci oprirea brusca dupa terminarea ei. Amicul este un barbat mai in varsta decat mine, cu o generatie mai in varsta, nu va ganditi la doi sau trei ani. Si a ramas, imi dau seama acum, in euforia foarte putin temperata de trecerea anilor a subtitlului cartii “Vointa de putere”, subtitlu care, asa cum stiti, este “Incercare de transmutare a tuturor valorilor”. Euforia lui este interesanta si am sa va spun de ce: aceasta euforie nu a adus o imaturitate ridicola, nu a adus o ramanere pe loc ci a adus o viata foarte plina de succes, o viata in care omul a reusit, fara indoiala. Prin talent si prin inteligenta nativa plus, mai presus de toate, prin aceasta convingere de neclintit a posibilitatii de a “transmuta” orice valoare prin fortele proprii, prin viziunea proprie. Si atunci m-am oprit din nemultumirea mea legata de incultura lui si am incercat sa evit recomandarea unor carti elementare ca “Madame Bovary” sau “Crima si pedeapsa”, am inceput sa ma gandesc la convingerea mea rigida ca un om trebuie sa se lase incarcat de beletristica, filosofie, politologie, sociologie, eseistica si asa mai departe. Amicul meu este viu, tanar (cu toate ca la noi varsta lui este cea la care ar trebui “sa iti faci un rost” dupa mintile incuiate), istet, cumplit de istet, talentat si cu o coloana vertebrala mai dreapta decat a multor oameni pe care-i admir.

Nu am putut sa dau drumul intregii chestii insa, nu am putut sa accept senin acest adevar, acest posibil echilibru al amicitiei noastre cu mine plina de carti si cu el plin doar de cartea lui Nietzsche. Am lucrat cu ce am insa, asa cum fac bucatarii carora li se da tema sa gateasca ceva din cateva ingrediente uitate intr-o camara. Si am recitit “Vointa de putere”. Am recitit-o in cinci zile, asta fiind primul semn ca nu mai sunt foarte tanara. Prima oara am citit-o intr-o zi. M-a prins in asemenea hal atunci incat nu am reusit sa ma opresc, sa o impart pe mai multe zile. A devenit atunci Biblia mea, mai ales ca editia pe care o aveam arata exact ca Biblia. Avea niste coperti tari, negre si lucioase. Mi-am spus atunci ca am gasit atitudinea perfecta in fata vietii, ca am gasit crezul meu rostit perfect de altul, m-am regasit in aproape fiecare pagina si m-am simtit mai puternica in felul ala penibil in care v-am povestit eu ca se simteau colegii mei de clasa dupa ce citeau “Mein Kampf”. “Vointa de putere” mi-a intrat in oase, asa cum ii intra fiecarui pusti care o citeste. Daca ati citit-o, stiti ce spun. Daca nu ati citit-o, nu stiu cum sa va spun sa va apropiati de cartea asta. Daca sunteti foarte tanar, riscati sa va indragostiti de ea, daca sunteti la mijlocul vietii, riscati sa faceti acte necugetate, sa va parasiti familia, religia, slujba. Si daca sunteti in varsta riscati sa credeti ca v-ati irosit viata in gresita incercare de a face pace cu ea, de a trai in armonie cu tot ceea ce va inconjoara.

Si aici intervine problema mea cu toate ca nu sunt in varsta. Insa sunt intr-o perpetua incercare de a intra in armonie cu ceea ce ma inconjoara. Si ma intreb foarte serios cat din aceasta incercare este o capitulare a mea, o slabire a vanei, o intelegere a faptului ca nu voi reusi sa schimb lumea si cat este intelepciune. Cat imi pot scuza prin presupusa inteligenta, prin presupusa avansare pe drumul intelepciunii?

Prietenul nou are succes, asa cum v-am spus, si-a dus fiecare ambitie la bun sfarsit. Eu nu am obtinut nimic palpabil, evident pana acum. Dincolo de cliseul care sustine ca a obtine ceva este relativ, o simpla satisfacere a vanitatii, o chestie care nu are valoare in fata unui Dumnezeu, dincolo de asta, asa cum se spune ca este o prostie sa te maturizezi in loc sa ramai copil, nu este oare o tampenie sa nu mai ramai dur, neslefuit? Cand l-am cunoscut pe prietenul asta m-a izbit mirosul succesului fara echivoc si de-atunci mi-a revenit, intr-un mod copilaros, pofta aia de succes pe care o aveam in liceu, pofta pentru succesul ala ca in filmele anilor ’80, succesul ala de Wall Street. Si in acelasi timp, indirect, m-a lovit pofta de Nietzsche. A nu fi dur, a nu avea succes rasunator, a nu fi o palma evidenta peste obrazul tuturor este suprema slabiciune cosmetizata in mii si mii de feluri in cazul meu sau este chiar drumul catre adevar, cu indepartarea fireasca de tot ce este marunt si derizoriu, irelevant? Este o intrebare justificata cand stai in baie singur si te gandesti serios la tine.

Astazi sunt ecologista, buddhista, anticorporatista, intr-o incercare sustinuta de a ma alinia energiilor bune ale Universului. Cand am citit prima oara “Vointa de putere” eram insetata de suprematie explicita, de hranirea si dresarea duritatii comportamentului meu, de plasarea mea in pozitie de razboi cu orice m-ar fi putut impresiona, atinge, misca. Acum sunt pe drumul integrarii in energiile bune sau sunt doar o tipa care nu a reusit sa-si duca ambitiile alea de liceu la bun sfarsit si atunci a luat-o pe calea armoniei universale? Si, mai important decat ce am devenit eu sau nu, cat de bine este sa indrum pe cineva sa o ia pe drumul meu? Cat de corect este sa sustin in gura mare ca nu poti exista fara cultura, ca experienta de viata este pentru prosti daca nu este insotita de cultura? Ce drept am eu sa insist la nesfarsit pe nevoia de a citi? De a citi pana cand? Pana la epuizare, pana la anihilarea oricaror porniri belicoase din tine, pana la anihilarea ta ca personalitate, pana la integrarea ta in randul oamenilor culti, o chestie poate la fel de gresita ca si integrarea celor pe care-i consider eu jalnici prin lupta lor de a-si gasi slujba, de a-si intemeia prea devreme o familie, de a-si face concediile lor all inclusive. Este tot o integrare doar ca pe alt nivel. Si daca tot sustin lupta impotriva oricarei forme de integrare, cum pot eu sa integrez un prieten in lumea celor culti? De ce i-as face asta, mai ales cand el a obtinut ce si-a dorit?

O fraza mi-a sarit in ochi la aceasta noua lectura a cartii si anume o fraza la adresa buddhismului, fraza care de data asta ma vizeaza direct: “Hedonismul celor vlaguiti ofera aici criteriul valoric suprem” este concluzia lui Nietzsche in privinta buddhismului. Oricum, stau destul de bine ca buddhista, pe langa cum stau crestinii in ochii lui: “Miscarea crestina este o miscare a degenerescentei formata din ramasite si deseuri de toate felurile; ea nu exprima declinul unei rase, ea este de la bun inceput un agregat de configuratii maladive ce se precipita si se cauta… De aceea ea nu are un caracter national si nici o conditionare rasiala; ea se adreseaza dezmostenitilor de pretutindeni; ea are la baza ranchiuna fata de tot ce este implinit si dominant; ea are nevoie de un simbol care sa reprezinte blestemul asupra celor impliniti si stapanitori… Ea se opune de asemenea oricarei miscari spirituale, oricarei filosofii; ea ia partea idiotilor si anatemizeaza spiritul. Ranchiuna impotriva celor inzestrati, a celor invatati si autonomi sub aspect spiritual; ea ghiceste in ei ceea ce este implinit si dominant.”

Asadar ce am facut eu cu prima parte a vietii mele? Aleg simbolul convertirii mele. Am trecut de la o conditie blamata oribil la o conditie blamata mai potolit. Am trecut de la crestinism la buddhism, am trecut de la agresivitate si dorinta de expansiune si exclusivitate la toleranta si indepartarea pe cat posibil de orice forma de actiune care ar putea zdruncina ceva.
Mi-a ramas, poate, un singur lucru pe care-l aproba “Biblia” vietii mele de liceeanca: “Lucrurile mari cer sa fie trecute sub tacere ori sa le spui cu emfaza: cu emfaza, adica cinic si cu inocenta.” Asta cred ca mi-a ramas, in privinta asta nu am indoieli: emfaza, cinismul, inocenta. Dar numai in vorbe. In fapte, nu. Si, ca sa rotunjesc intreaga poveste, imi dau seama ca asta are amicul meu american, asta il face sa aiba putere explicita: are emfaza, cinism si inocenta in fiecare bucata de actiune. Actiunile lui nu contrazic felul lui de a vorbi si de a gandi. Inocenta lui este reala, cu toate ca el este mult mai in varsta decat mine. A citit doar “Vointa de putere” asa cum unii citesc doar Biblia. Asa cum unii, dupa ce citesc Biblia, raman prinsi in credinta supusa, el a citit cartea lui Nietzsche si a ramas prins in ateism inflacarat. Initial m-am ingrozit, mi-am spus ca situatia lui este infinit de trista dar mi-am dat seama incetul cu incetul ca el avea la un moment dat o atitudine ferm trasata in raport cu existenta, a gasit o carte care sa-i confirme inteligent, cu argumente aceasta atitudine si de-aici incolo nu a fost decat manifestarea propriului talent si impunerea propriei viziuni, absolut nimic altceva. La mine a fost neincrederea in propria viziune, teama de mine insami si de ceea ce imi putea genera mintea in anumite momente, teama de a nu ramane complet in afara societatii, teama de a nu fi catalogata drept asociala, teama. Asta este cuvantul de baza: teama. Am suprapus viziunii mele alte si alte si alte viziuni, m-am cultivat, am adaugat, mi-am spus ca am o sete ereditara, fenomenala, binecuvantata pentru citit si asta am facut: am citit, m-am straduit sa inteleg schema curentelor filosofice, literare, m-am straduit sa aflu cat mai mult din viziunile altora, mi-am spus ca, daca la finalul parcurgerii tuturor viziunilor care ma intereseaza, va mai ramane ceva de adaugat din partea mea, voi adauga. Ceea ce nu am luat in calcul este lipsa de vlaga care ramane in urma inghitirii si digerarii viziunilor celorlalti. Zilele astea am pus sub semnul intrebarii suprematia presupus absoluta a culturii solide. M-am intrebat daca, asa cum ii acuz eu pe angajati ca sunt sclavii sistemului, ai corporatiilor, ai patronilor de orice fel, nu ar trebui sa ii acuz si pe cei excesiv de culti ca sunt sclavii culturii, nu varfurile care tasnesc in pofida oricarui context social sau cultural.

Intotdeauna am avut (si inca am) convingerea ca un act cultural are nevoie de context ca lumea, de o baza solida, intotdeauna am avut convingerea ca este dificil sau chiar imposibil sa faci abstractie de contextul cultural universal si ca trebuie sa te incadrezi constient in el, sa contribui la el continuand respectuos si cu un mic dram de originalitate ce s-a creat deja. Nu am crezut ca este posibil sa creezi fara sa stii exact contextul in care se incadreza creatia ta. M-am temut intotdeauna ca ai putea scrie ceva ce tie ti se pare senzational dar care a mai fost scris de zeci de ori si de zeci de ori mai bine. Cultura mi-a parut cel mai frumos si subtil efort de echipa dar ramane intrebarea: cand stii ca e momentul sa iei o pauza de asimilare pentru a da drumul propriei tale viziuni fara sa te consideri absolut ridicol, fara sa te lasi cuprins de sute de indoieli legate de autenticitatea si valoarea gestului tau? Il si aud pe tata spunandu-mi: “pai, nu poti sa le faci pe amandoua in paralel?”. Asimilarea si creatia, adica. Nu stiu. Poti? Daca vrei sa fii cu adevarat mare, important, zdrobitor. Sau daca esti cu adevarat mare, important si zdrobitor.

Later edit: Nu se accepta raspunsuri de revista de genul “daca esti cu adevarat mare, puterea si talentul tau vor razbi oricum.”

Ştirea este relativ fumata dar, totuşi, trebuie rememorate unele aspecte din cariera politică recentă a stimabilului.  La alegerile locale, domnul Puchianu a candidat din partea PD-L la şefia Consiliului Judeţean Braşov, fiind învins la mustaţă de penelistul Aristotel Căncescu, fapt precedat de un mic scandal. După aceste evenimente petrecute în luna mai, a urmat o perioadă de acalmie pentru ca, acum nici o luna, domnul Puchianu să demisioneze din PD-L şi să-şi exprime dorinţa de a activa ca deputat independent.

După 2 zile, surpriza! N-au mai contat disensiunile cu Căncescu, divergenţele doctrinare, nimic. A contat ciolanul, pentru ambele părţi. PNL "şi-a tras" un VIP, Puchianu "şi-a tras" un partid cu priză la mase. Şi se mai spune că politica e o curvă... Oare e mai curvă decât oamenii?

Dopo i bidoni rimediati in campagna acquisti da Secco da ben 2 anni a questa parte (Boumsong, Tiago, Almiron, Andrade, Poulsen, Mellberg, Knezevic, ...) i soldi finiscono ed il debito aumenta. Cosa si fa, dunque, per raccimolare un pò di soldi da investire (in nuovi bidoni)? Semplice, dove la gestione non arriva si passa a spremere i tifosi: un bell'aumento dei biglietti a cifre pazzesche ed il problema è risolto. Tutto così semplice? E no, perché la società mostra inesperienza anche su questo, perché i tifosi non ci stanno, non ritengono assolutamente accettabili questi aumenti. Ecco la lettera di un tifoso ruBentino:

"Spett.le Società,
sono un Tuo tifoso, appassionato e fedele, Ti seguo in casa ed in trasferta facendo i salti mortali per far quadrare i conti, il mutuo da pagare, le rate della macchina e la vita di tutti i giorni che, soprattutto in questo periodo, non è proprio rose e fiori.
Quando sei finita nel fango, io ero lì, e senza vergognarmi sono sceso nella melma anche io, Ti ho aiutata nella risalita ed ogni volta che hai avuto bisogno di un aiuto, io non mi sono tirato indietro.
Quel 1° Luglio io c'ero, e come me tanta altra gente solo per dirTi che non eri sola e che, insieme, sottolineo insieme, ce l'avremmo fatta.
A Frosinone, a Crotone, a Rimini, solo per citarne alcune, Ti bastava guardare in curva per capire che non eri stata abbandonata.
Ora siamo tornati, insieme, e sottolineo insieme, nel calcio che conta ma sembra che qualcosa sia cambiato.
E mi sento tradito perchè, dopo aver sconfitto insieme le tempeste più disastrose, ora cerchi altri marinai per affrontare mari più belli e sicuri.
50 euro per il biglietto di curva contro il Real Madrid sono, prima di tutto, una mancanza di rispetto nei confronti di quelli, come me, che vivono per questa Maglia.
Fai ancora in tempo a tornare sui Tuoi passi, ripensaci e ricorda il passato.
Sei così sicura che i nuovi clienti saranno meglio di chi ha messo anima e cuore al Tuo servizio?
30 euro, non un centesimo di più!".

Após ler uma interessante exposição sobre a catenária e a sua relação com a Arquitectura, no blogue "A Matemática anda por aí", onde a autora indica igualmente quando e quem descobriu a sua expressão analítica, que é definida pela função $latex f$

 $latex f(x)=\dfrac{a}{2}\left( e^{x/a}+e^{-x/a}\right) ,$

 lembrei-me de enunciar e resolver o seguinte exercício de Cálculo.

$latex \bigskip$

Exercício: Um troço de uma catenária está suspenso em dois postes à altura $latex h$ das bases, postes esses situados a uma distância $latex d$ um do outro, num terreno plano. O comprimento do troço é  igual a $latex l.$ Determine a diferença $latex \Delta $ de cotas entre $latex h$ e o ponto da catenária equidistante dos dois postes.

$latex \bigskip$

Resolução

$latex \bigskip$

Anteriormente já utilizei, sem o demonstrar, a seguinte fórmula para o comprimento de arcos rectificáveis no intervalo $latex \left[ x_{0},x_{1}\right] $:

$latex l=\displaystyle\int_{x_{0}}^{x_{1}}1+\left[ f^{\prime }\left( x\right) \right] ^{2}dx.$

Dada a natureza da função $latex f(x)=\dfrac{a}{2}\left( e^{x/a}+e^{-x/a}\right) $  o arco associado é rectificável. Ora,

$latex f^{\prime }(x)=\dfrac{a}{2}\left( \dfrac{1}{a}e^{x/a}-\dfrac{1}{a}e^{-x/a}\right) =\dfrac{1}{2}\left( e^{x/a}-e^{-x/a}\right) $

Assim,

$latex l=\displaystyle\int_{-d/2}^{d/2}1+\dfrac{1}{4}\left( e^{x/a}-e^{-x/a}\right) ^{2}dx$

$latex =\dfrac{d}{2}+\dfrac{1}{4}\left[ -\dfrac{a}{2}e^{-2x/a}\right] _{-d/2}^{d/2}+\dfrac{1}{4}\left[ \dfrac{a}{2}e^{2x/a}\right] _{-d/2}^{d/2}=\dfrac{d}{2}-\dfrac{a}{4}\left( e^{-d/a}-e^{d/a}\right) $

pelo que

$latex a=\dfrac{4l-2d}{e^{d/a}-e^{-d/a}}$.

Como

$latex f\left( 0\right) =a $

e é pedido o valor $latex \Delta =h-a$ conhecidos $latex l, d,$ e $latex a,$ isso traduz-se em

$latex \Delta =h-a=h-\dfrac{4l-2d}{e^{d/a}-e^{-d/a}}$.

Deixo ao leitor a sua verificação e alguma aplicação  numérica que entenda por bem fazer.

[Edição de 3-10-2008: correcções diversas no cálculo do integral e no resultado]

Nota: peço desculpa aos meus leitores pelo erro que cometi, que espero tenha sido devidamente corrigido!

Aveam o relatie stabila. Viata mea era fericita in mare parte, dar simpla. Nu sunt genul pizipoancei de club si nici tipei care traieste de azi pe maine doar din petreceri. Ma multumeste  tot ce am si ma simt implinita si daca nu mi-am luat toale de firma sau daca nu am mancat la cel mai fitos restaurant. Totusi sunt femeie! Si oricat as trece cu vederea partea materiala a vietii, tot am gustat din deliciile ei uneori. Pot spune ca singurul lucru pe care l-am castigat din asta e doar faptul ca am realizat ca nu-mi lipseste luxul, ca pentru mine chiar nu conteaza daca azi mananc pui cu ananas, iar maine paine cu mustar!

Au fost zile in care stresul rabufnea, zile in care ma simteam singura, inconjurata de oameni, singura cu El langa mine, singura pe tot Pamantul. Si nu stiu cum se intampla ca tocmai atunci sa apara Mihai. Aceste caderi emotionale se suprapuneau peste un egoism ce rabufnea din mine pe neasteptate si peste o totala lipsa de bani. Mihai ma suna rar, dar constant. Se intorcea in tara si voia sa ma vada. Un timp a fost singur, alteori implicat intr-o relatie.  Mihai s-a indragostit de mine. Diferenta de varsta intre noi e de vreo 20 de ani. Totusi asta nu se vede pe chipul barbatului trait bine! Nu este milionar in euro, dar are tot ce-si doreste. Mi-a zis ca in orice clipa as vrea ma poate lua din praful capitalei si vom pleca oriunde doresc eu.  Nu-mi pasa daca a fost sincer, caci nu asta e scopul "spovedaniei mele". Barbatul asta are multe calitati: e sexy, inteligent (avem chiar  pasiuni comune), gentil. Nu a fost moment in care sa faca ceva ce nu mi-as fi dorit. De ce nu l-am ales pe el? Imi plac barbatii tineri, chiar mai tineri decat mine. Si mai ales pentru ca el e genul de om la care te uiti, il admiri, nu-i gasesti niciun defect major, dar nu e genul tau! Cu el m-am simtit mereu ca o dama de companie, ca o curva de lux. Acum, privind in trecut imi pare rau ca nu mi-am vandut mai scump pielea. Chiar daca intre noi a existat mereu bariera civilizatiei, bunului simt, eu tot asa m-am simtit! Filosofam pe tema "noi", dar faptele vorbesc de la sine: sex in hoteluri, la munte, la mare, in orasul x... mese bogate, toale, parfumuri, bijuterii, bani! In ultimul timp se ajunsese doar la bani. O faceam si eram platita! Nu inainte, ci dupa. Pentru mine banii au acelasi miros... sau nu miros deloc, mi-e tot una! Sexul cu Mihai era rapid si lipsit de orice placere sau durere. O faceam pentru ca stiam ca voi primi ceva in schimb. Imi placea sa-l excit, sa ma priveasca! Uneori mi-era scarba, dar tot o faceam. Nici el nu avea prea mari pretentii. Prefera sa-mi faca oral(nici macar asta nu ma excita destul, dar ma prefaceam). Apoi plecam la masa, eventual pe la Mall, la cumparaturi.  Am incheiat orice discutie cu Mihai. Si parca-mi pare rau, repet, ca nu m-am "vandut" mai scump! El traieste acum cu o tipa cu un an mai mica decat mine, tipa care nu numai ca e mai bogata decat el, dar il si iubeste ca nebuna. Mihai venea la mine si-mi zicea: si acum, daca vrei o las si plecam.

La ce-mi foloseste, ma intreb? Eu am ales deja: o viata calma, banala, in care trag ca robul, dar in care atunci cand il privesc pe sotul meu simt ca traiesc, sunt fericita.

Bine ai venit in Bucuresti! Te-ai gandit ca din bursa nu vei putea achita o chirie de 300 de euro, intretinerea, facturile pentru electricitate, telefon si internet? Ca nu vei putea sa iti permiti mananci dacat la cantina studenteasca si ca cea mai lunga iesire din casa va fi cea pana la Fornetti-ul din colt? De acum nu mai trebuie sa iti faci griji. Asta daca esti studenta, nu student.

Iata cum poti trai in Bucuresti gratis cel putin pana de Revelion. Ai coboarat din tren la Gara de Nord. Daca ai ratat taximetristii care te intreaba din gara daca ai nevoie de o cursa, nu e nimic. Reorienteaza-te afara. Uita-te dupa masini care au afisate de la trei tarfie in sus sau niciunul. Alege un taximetrist de vreo 30 de ani, imbracat sport sau cu mult aur si foarte multe cruci atarnate de parbriz. Inainte de a ajunge la destinatie, propune-i sa ii platesti cursa intr-o parcare mai ascunsa sau la domiciliu.

Pentru apartament trebuie sa te interesezi din timp. Insa cu niste telefoane bine plasate, poti da de niste sufeletemasculine marinimoase care sa te lase sa stai in casa lor contra sex. Ii vei recunoaste dupa vocea calda si dupa desele referiri la grecii antici si la poezia lui Nichita Stanescu.
Cum ai ajuns in noul si intimul tau apartament, asigura-te ca ati stabilit un program clar de a palti cele doua luni avans plus una garantie.Cere-i sa comande o pizza pentru ca esti infometata dupa drumul lung. Dupa prima intalnire atat de fructuoasa va fi foarte multumit si va plati mancarea.

Suna-ti o prietena sau o colega din Bucuresti. Asigura-te ca se va imbraca cu ceva mulat sau cu o fusta foarte scurta. Abordeaza aceeasi tinuta si tu si mergeti catre un club de fite. Pozitionati-va intr-un loc foarte vizibil si faceti schimb de priviri cu mai multi baieti. Cineva se va simti si iti va oferi o bautura. De aici tu si prietena ta sunteti pe cont propriu.

Accepta si a doua bautura si mergeti sa mancati intr-un loc cu multe fete la fel de bine imbricate si baieti corpolenti si cu blugi de firma. Saruta-l si lasa-l sa te conduca acasa. Daca e vreun amarat cu masina second-hand din Germania, nu dispera, dar rupe legatura cat mai repede. Altfel risti sa te traga in jos.

Continua sa frecventezi aceleasi cluburi si vei reusi sa dai de un baiat ca lumea, cu masina din care sa nu iti fie rusine sa te dai jos.  Continua programul de sex cu proprietarul fara ca prietenul el sa stie. Intra in anturajul iubitului, fa-te populara printre amicii lui si din acel moment vei avea asiguarate mesele in oras si noptile de distractie.

Fa un coleg de facultate sa se indragosteasca de tine. Asigura-te ca iti va da notitele si te va ajuta cu proiectele. Ajutorul costand in faptul ca el va cauta informatiile si va scrie cap-coada lucrarile. Intre timp, fa si cateva drumuri prin mall-uri cu prietenul, iar acolo posteaza-te in fata unor piese de imbracaminte si incaltaminte si exclama repetat: “Vai ce frumoase sunt!”. El se va simti si ti le va cumpara.

Mergi acasa doar de Craciun. Plange-te de greutatile vietii din Bucuresti. Intoarce-te in Bucuresti ca sa prindeti avionul catre Madrid sau Roma, cadoul lui de sarbatori si locul in care veti petrece de Anul Nou.

Autor: George Diaconescu

Sub moto-ul “Ana nu mai are mere, ci sculament dentar”, circulă de câteva zile un nou scandal în politica românească. Pe internet a apărut o înregistrare în care o politiciană tare în gură este surprinsă prestând o partidă de sex oral mai rău ca o centuristă. Protagonista filmuleţului este Ana Birchall, candidat al PSD Vaslui pentru Camera Deputaţilor şi potenţial ministru al Educaţiei în viitorul guvern. Iar cel care o examinează pe Ana la proba orală este Dan Tudorache, preşedintele filialei PSD a sectorului 1 şi viceprimarul aceluiaşi sector.

Aşadar, Dan Tudorache i-a spart măselele Anei Birchall, deşi în filmuleţ nu pare prea impresionat de prestaţia ei, apoi a dat-o afară din partid şi a şantajat-o cu acest filmuleţ. Iar ea a rămas cu un gust amar în gură, atât la propriu cât şi la figurat. Dar aşteaptă voturile noastre pentru a deveni deputat. Nu atât pentru experienţa ei în politică, cât pentru experienţa ei în felaţie. După apariţia acestui filmuleţ pe net, probabil singura şansă a Anei de a ajunge în Parlament este să pună boticul la fiecare alegător în parte, cu riscul de a face febră musculară la gingii. Căci altfel nu ştiu de ce ar vota-o cineva cu puţină minte, care nu-şi doreşte să-i fie condusă ţara de câtre o muistă (la propriu). Oricum, de data asta, la alegeri, vom fi şi noi puţin câştigători. Ca de obicei PSD-iştii ne vor da mici şi bere. Iar lor, unii altora, felaţii. Mai bine să mergem la vot cu burta plină decât cu gura pungă.

Partea bună din această poveste e că, după ce am supt-o atâţia ani din cauza politicienilor, în sfârşit au ajuns să o sugă şi ei. Deşi nu sunt în stare să facă nici măcar asta cum trebuie.

Concluzie: Pentru că politica e o curvă, nici politicienii nu pot fi altfel.

PS: Pentru că PSD-iştii mi-au şters filmuleţul de pe YouTube, îl puteţi descărca gratuit de aici:

http://www.uploadxxxfile.com/attachment/anabirchall.avi_640301

]]> http://indignat.wordpress.com/?p=79 Tue, 23 Sep 2008 12:36:13 +0000 Razvan http://indignat.pt-br.wordpress.com/2008/09/23/seara-ciudata/ Titlul este numai formal ...ca sa fie in continuarea acestui articol http://www.since9d.com/2008/09/22/dimineata-ciudata ... inainte sa publice colega mea acest articol pe site ul clasei eram bine ...ok sa zicem ...il publica ...intru si eu aseara .... dau click p link si ma loveste o scarba dinaia inimaginabila dupa ce am citit cateva randuri din acel blog.  Convingeti-va !!

Blogul unei curve ! (teoretic)  http://curvette.wordpress.com

Lecturati inainte sa mancati  !  Iar aia mititei ... intrati pe jetix.ro

E foarte usor sa te manifesti pe un blog pe care nimeni nu stie cine esti, poti fi chiar barbat si sa tastezi din perspectiva unei femei. Eu apreciez blogurile care isi arata fatza, si nu ma refer doar fizic, ci mai mult bloggerii care se deschid atunci cand scriu, nu cei care ne pun doar filmuletze si poze amuzante sa le vizionam. Dar e evident ca un astfel de jurnal e aproape irelevant fara un indiciu despre cine este persoana respectiva.

Am sa o provoc pe Curvette sa ne arate fizicul ei in diferite ipostaze, banuiesc ca pentru o curva e foarte usor sa ne arate corpul... Curvette iti poti cenzura fatza, sa nu te recunoasca vreo nevasta afurisita, dar vreau sa-ti vad trupul goala, vreau sa-ti vad trupul imbracata in desuuri si vreau sa vad cum te imbraci cand te duci la intalniri cu clientii tai.

non chiamarmi

sono ancora nell'acqua di quei segni

mi muovo tra le nuvole

le  mani non hanno ancora raggiunto il rosso del cuore

Nell'acqua     nel cerchio     esatto nel pozzo dei miei occhi      fiorisco

il seme di primavera e autunno

rivolto la faccia triste dell'inverno

tutti i germi abbandonati dal sole nella mia tasca di terra

annaffio di sorpresa le mie ombre e crescono  aquiloni di miriadi di parole

laggiù   là dove il cielo s'incurva

una lunghissima isola un arcipelago di pianeti mi cantano una storia senza fine

senza fine...c'è

dentro il  polso ancora un battito

un arco e un baleno

Ecco sono sulla soglia

sono arrivata da te

*

dedicata a Blumy

La curva del San Paolo dove stanno i tifosi del Napoli Reuters

E' stato il Maroni Soccer Day. Era il giorno dell'audizione al senato sugli episodi di violenza del pre Roma-Napoli, il ministro ha invece ricostruito parzialmente l'accaduto, puntando tutto sulla linea dura: trasferte annullate per le prossime gare ad alto rischio e stadi vuoti per quelle ad altissimo. Si parte nel weekend con lo stop ai tifosi del Catania, per loro niente S.Siro per il match contro l'inter. Stessa storia per i fiorentini al S. Paolo contro il Napoli. Più complesso, lacunoso, il discorso del leghista sui fatti della prima di campionato: «La questura aveva chiesto a Trenitalia di aggiungere il maggior numero di carrozze possibile ai treni per Roma. Le operazioni di filtraggio erano iniziate regolarmente fino a quando alle 10.15 un gruppo di 200 tifosi, approfittando dei soccorsi per un malore, ha superato lo sbarramento sottraendosi al controllo, pur essendo in possesso del biglietto». Il treno sarebbe stato fatto partire alle 12.30 «dopo che il prefetto di Napoli aveva emanato il provvedimento di urgenza per motivi di ordine pubblico». Trenitalia avrebbe avuto l'intento di proseguire la verifica ticket in viaggio. Poi: «I tifosi sono arrivati a Roma alle 15.45, a ridosso dell'intervallo della partita. Nel momento dell'accesso allo stadio alcuni hanno tentato lo sfondamento con lancio di oggetti sulle forze dell'ordine: due tifosi sono stati arrestati». Secondo Maroni, Prefetto e questore non avrebbero colpe: «L'errore è stato fatto a monte (dall'Osservatorio, Ndr). E' quello di aver fatto partire, comunque, il treno da Napoli, pur sapendo che sarebbe arrivato a partita iniziata, e aver consentito il ritorno dei tifosi sui treni in una domenica di grande rientro». La lettura del fenomeno ultrà fatta dal ministro è semplice: c'erano infiltrazioni camorristiche. «Dei 3096 tifosi, circa 800 erano gravati da precedenti penali. Tra questi, 27 appartenenti o contigui ad organizzazioni camorristiche, 5 per associazione a delinquere, 70 per esplosivi e armi». La ricetta-minaccia: ancora tolleranza zero. «Se dovessero ripetersi simili episodi, le tifoserie saranno punite con il divieto di trasferta per tutto il campionato». Il giornalista sportivo Michele Plastino, che da anni segue da vicino le sorti di Napoli e Lazio, resta perplesso: «Ci sono dei grandi punti interrogativi. Come si fa a controllare in treno tutte quelle persone? Perché hanno fatto fare tutte le fermate al treno? I ragazzi raccontano di essere stati fermi per venti minuti in un tunnel, perché è successo?». Poi commenta: «Se i dati fossero esatti, la percentuale di persone con precedenti camorristici è minima. Se si andasse in certi quartieri sarebbe molto più alta. I danni all'interno del treno sono stati dei bagni rotti, vetri, una porta. Di certo se dietro a questo episodio ci fosse stata la camorra sarebbe stato molto peggio». Chi è veramente il tifoso del Napoli? «E' un tifoso con una storia diversa. Non ha mai avuto collegamenti con la politica, né con quella di destra né con quella di sinistra, forse anche per questo era il migliore. Il napoletano è tra i più appassionati del mondo». Continua Plastino: «In curva A ci sono gruppi in contrasto tra di loro, non tanto per la camorra, come la immaginiamo noi, ma per la conquista del territorio sugli spalti. Si sceglie sempre la città di Napoli come sinonimo di qualcosa che non va, dell'immondizia, di Mastella e ora di ultrà violenti, ma allora mi chiedo: perché non sono state prese sanzioni dopo Parma-Inter dello scorso anno? Perché nel calcio non c'è stata una posizione forte da parte di Berlusconi di sostegno alla città? Dice di aver risolto tutti i problemi del napoletano e ora che fa? Solo qualche battuta». Allora il giornalista "scherza": «Chi è che ha fatto fuori il Milan dalla coppa campioni lo scorso anno?». Sull'osservatorio: «E' un po' paradossale, non si conoscono bene i parametri che vengono utilizzati per segnalare le partite e le tifoserie a rischio. Lo scorso anno aveva ottenuto dei risultati, ma andavano visti anche in parallelo al calo degli spettatori. Oramai tutto è volto alla Pay Tv. Lo stadio è ancora una zona franca, ma attenzione: meno spettatori continueranno a frequentarlo, meno voglia ci sarà di vedere le partite».

Live the day, sleep through the night. More like survive the day, try not to get killed at night.

I know most of you will say that there are no dangers, these stories are just urban myths. Just wanna ask you: Really? Do you really believe that?

Whenever I happen to have bussiness after the mere hour of 8 o'clock p.m. in the city, I feel this fear around and this air of loneliness and sorrow that is just creeping me out.

One time I went to the theatre alone and the show was over at 9 o'clock p.m., the place was somewhat secluded and until reaching the main street, I felt scared by being alone, at night, on the street, but fine. When I reached the main street, that is where I got the feeling I was teling you about. People in cars, winking at you, hoping that you're cheap, police hanging out with hookers at corners, children of the street shooting drugs...it's like a whole different world you just don't want to know about.

I think people remember Bucharest at night thinking of the clubs they went to with a bunch of their friends, but this town can be a scary, lonely and sad place for those who know nothing about life or, maybe, for those who know too well what life is about.

-to be continued-

Nu sunt conita, nu sunt domnita, nu sunt fatuca, nu sunt curva. Asta ca sa elimin din start singurele posibilitati, singurele sanse pe care observ ca majoritatea barbatilor romani le acorda femeilor. Nu mai zic de fizic, ca nu-i sta frumos femeii sa se laude singura, ca dupa aia ajunge ca Mihaela Radulescu si spectacolul dat de ea in aceasta privinta ne ajunge pentru cativa ani buni, sunt provizii pentru seceta, inghet, razboi, gaurile negre de care se teme Partidul Conservator din clipa in care o sa se dea drumul la acceleratorul de particule. N-am probleme care sa hraneasca ideile statute ale misoginilor romani, atat vreau sa spun de la bun inceput si o sa vedeti ca precizez aceste lucruri pentru o cauza buna. A, era sa uit: nu mai sunt nici studenta. Asta ca sa acopar toate categoriile care se presupune ca sunt interesate de ceea ce scrie Horia Roman Patapievici in viziunea lui Cornel Nistorescu. Intai mi-a venit sa vomit cand am citit articolul lui Nistorescu despre Patapievici si nu e o metafora. Nu mi-a fost scarba doar. Chiar mi-a venit sa vomit pentru ca asa reactioneaza stomacul meu atunci cand observa ceva josnic. M-am potolit in cateva minute si mi-am zis ca nu mai are absolut nici un rost sa scriu ceva legat de Horia Roman Patapievici, e clar ca la acest om nu ma voi putea gandi in liniste decat in alta tara. M-am asezat pe un fotoliu si am zis ca o sa citesc toata cartea de povestiri scurte scrise de Sylvia Plath pe care tocmai o primisem si ca asa o sa-mi sterg din minte furia proletara a lui Cornel Nistorescu. Am citit eu doua povestiri dar m-am intors la computer si am recitit articolul. Daca nu scriu nimic despre el, mi se potriveste replica dintr-un film: “e ca si cum ar fi un elefant enorm si roz in mijlocul camerei si nimeni nu ar zice nimic.” Asadar, nu am cum sa mai citesc Sylvia Plath, ca sunt cu elefantul roz in camera.

Daca nu mi-as aminti ca suntem intr-o tara in care dragostea pasionala si obsesiva nu exista, din pacate, as crede ca domnul Nistorescu a fost indragostit de domnul Patapievici iar acesta din urma l-a dezamagit teribil in dragoste. Atat de vehement, derutat, isteric, topesc si deplasat este tonul articolului. O revarsare feminino-vadimista de care nu-l credeam in stare pe domnul Nistorescu. Da, eu, cu tenisii mei Converse used look gri inchis, cu bretonul meu dat intr-o parte si usor in ochi, cu bluza mea alba de la Gap, cu indrazneala mea neafiliata emotional si financiar, ii spun domnului Nistorescu faptul ca articolul despre Horia Roman Patapievici ar putea constitui finalul carierei lui jurnalistice si finalul sanatatii lui mentale in orice tara care nu este Romania. Asa ca nu o sa scriu ca si cum as scrie despre cineva matur, intreg la minte si coerent, voi scrie raportat la un om care are niste probleme. “Filosoful imbarligat”, “copil cretin”, “tutar politic”, “parlitul de asistent universitar”, “cacanar cu tupeu”, “autor al unor panseuri fara logica”. Pai, asta e de-a dreptul nepoliticos, ca sa-l citez pe Mads Mikkelsen in “Adam’s Apples”. Nu se vorbeste asa urat despre cineva. Eu stiu ca romanii au luat-o razna, stiu ca manjirea cu cacat este singura placere in afara de o micuta fantezie sexuala mizera si o vacanta all inclusive cu socrii dar, asa cum am mai spus-o, gura mare si tembela nu poate sa porcaiasca pe oricine. Exista oameni care nu pot fi porcaiti. Doi sau trei. Printre ei este si Horia Roman Patapievici si voi spune asta pe patul de moarte, cu ultima suflare. Clasa lui, inteligenta lui, tot ceea ce respira el nu poate fi porcait, cam cum nu poti porcai o specie rara. Nu neaparat pentru ca ii intelegi valoarea sau frumusetea ci pentru ca este atat de diferita de restul lucrurilor din jur incat faci cativa pasi inapoi si o lasi in pace pana cand o sa stii ce sa faci cu ea. Intre timp poate stiu altii ce sa faca. Daca nu, om trai si om vedea.

“Ani întregi, lumea a luat de bune spusele lui H.R. Patapievici fără a le cîntări cu atenţie. Cumpăra cărţile şi le aşeza în bibliotecă, fără a le parcurge şi fără a ajunge la sfîrşitul uneia dintre ele. Eu unul nu m-am dat în vînt după producţia sa intelectuală. Nu este pe gustul meu, scrie greoi şi contorsionat. I-am cumpărat însă toate cărţile, fiind şi eu unul dintre cei care s-au păcălit straşnic. De fiecare dată, după primele pagini, am renunţat la lectură, iar cînd am dat peste cîteva rînduri pe post de recomandare la privire şi meditaţie, publicate pe foaia de gardă a unui album foto, am rămas şocat. Parcă erau opera unui copil cretin, nu a unui filosof instalat confortabil în fotoliul de înţelept al neamului.”

Acum cine da cu mucii in fasole, cine? Nu e deloc frumos sa nu citesti cartile pe care le-ai cumparat. Cine cumpara o carte, ii citeste doar primele pagini ca apoi sa o aseze la loc in biblioteca are o problema. ADD, frumos spus, adica Attention Deficit Disorder… dar stati, ca la romani nu exista chestii din astea, duci copilul la biserica si-i scoti Diavolul din el sau il culci dupa-amiaza pana ii trece orice ADD. O luam altfel: are o problema care nu prea se intalneste la oamenii destepti care citesc. Si nu ii face prea bine nici anturajul in care se invarte devreme ce si cei din el au cumparat cartile doar ca sa le puna in raft, doar pentru ca era la moda Patapievici. Nu e bine sa tratezi cultura asa, ea se intoarce ca un bumerang, exact din biblioteca in care ai uitat-o. Si de ce nu a cantarit cu atentie spusele domnului Patapievici ani de zile? Ce om cu minte proprie, daca nu este indragostit, face asta ani de zile? Nu, pana si indragostitii se trezesc mai repede. Sfatul legat de aceasta parte tulbure a entuziasmului pentru domnul Patapievici este ca data viitoare cand apare o personalitate culturala impozanta, sa nu se lase fermecat usor ci sa fie atent, mai ales ca nu mai este tanar si greselile astea te costa ani din viata.

“Cînd acelaşi filosof a fost luat în braţe de tandemul Pleşu-Liiceanu, românii l-au socotit de îndată egalul acestora. Şi la operă şi la caracter!”. Eu nu am facut asa. Nu cunosc pe nimeni care sa fi facut asa. Eu ma duc la librarii si in librarii apar carti. Nu, nu doar alea care sunt prezentate la televizor. Sunt multe, multe carti si printre ele se gaseau si se gasesc si cartile lui Horia Roman Patapievici. Iei cartea, o deschizi, citesti primele pagini, ca nu te grabeste nimeni si nu o mai cumperi ca sa-ti umple rafturile, in cazul in care nu-ti place. Nu trebuie sa fie nici un “tandem” care sa-ti recomande carti daca tu chiar ai interes pentru carti. Stii unde sa le gasesti si trebuie sa fii suficient de puternic cat sa nu iei ce ti se baga pe gat, in cazul in care cineva face asa ceva.

“Le rog pe toate coniţele şi pe toţi studenţii care se dau în vînt după filosoful scribaci şi îmbîrligat să se supună mai întîi unei lecturi a „Omului recent” şi a volumelor „Zbor în bătaia săgeţii” şi „Cerul văzut prin lentilă”. Dacă, la sfîrşit, rămîn cu aceleaşi convingeri, le sugerez prieteneşte să continue sau să consulte un psihiatru!”. Nu cred ca exista un om care sa-l admire cu adevarat pe Horia Roman Patapievici fara sa-l fi citit integral (imi dau seama ca asta este un cuvant dureros in context pentru domnul Nistorescu), eu imi amintesc ca sursa principala a acestei admiratii o constituie cartile lui. Inteleg ca trebuie sa ma duc la psihiatru si nu ma supar. Orice sansa de limpezire si definire a personalitatii mele este binevenita.

“Cînd Iosif Sava ni-l recomanda cu căldură, românii îl credeau pe Iosif Sava, convinşi că ştie el ce spune. Articolele şi cărţile lui H.R. Patapievici erau prea sofisticate şi de aceea mai toţi cititorii lui Patapievici s-au lăsat păgubaşi.”. Nu mi-au placut niciodata oamenii care considerau emisiunea lui Iosif Sava piatra de hotar culturala, nu inteleg argumentul asta, nu inteleg nici de ce trebuia sa-l credem pe Iosif Sava fara urma de discernamant propriu. Cat despre faptul ca articolele si cartile lui Patapievici erau prea sofisticate, nici nu stiu ce sa spun. Si cum ar fi trebuit sa fie? Simple si muncitoresti, ca un pliant de la Cora? Nu inteleg deloc acuza asta si revin asupra ideii ca nu e nemaipomenit sa cunosti oameni care nu au reusit sa citeasca niste scrieri de bun simt elementar, pana la urma. Nici nu vreau sa ma gandesc ce ar face oamenii aia la o carte cu adevarat greu digerabila.

In rest, eterna poveste a fidelitatii lui Patapievici interpretata ca slugarnicie fata de Traian Basescu, mici minciuni imputite cu semnul exclamarii la final, acuze la adresa familiei lui Patapievici, faptul ca un om care isi critica propria tara in carti nu ar trebui sa o reprezinte, acelasi citat pe care-l dau toti cretinii care nu au citit, de fapt, cartile lui Horia Roman Patapievici, citatul care circula peste tot iritand nationalismul alarmant al romanilor… nimic interesant, nimic deosebit fata de orice baba in rochie fara maneci, cu tatele pana la brau, ocarand cu scuipat in colturile gurii, pe scara blocului.

Ca apogeu al crizei de nebunie aleg indemnul lui Cornel Nistorescu de a reciti si reaprecia cu alti ochi ceea ce au scris Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu dat fiind ca ni l-au bagat pe imbarligatul si sofisticatul asta de Patapievici pe gat. “Tandemul” Plesu-Liiceanu. “Prietenie” cum se cheama la noi, la astia care termina de citit cartile.

Dincolo de toate astea sau in mijlocul lor, unde vreti, mi se pare, la fel ca nenumarate alte lucruri, de neconceput ca un intelectual rasat sa fie terfelit la nivelul asta de primitivism si furie oarba. Adica de la Mircea Badea ma asteptam, ca ala nu conteaza  dar, de la un om care parea decent mental, nu ma asteptam. De fapt, nu inteleg cum s-a ajuns la tonul asta, nu inteleg cum se ajunge de fiecare data la stadiul in care o personalitate rafinata sa deranjeze in asemenea masura mediocritatea si laturile, fecalele romanilor incat sa se genereze niste crize care ne indeparteaza inca cel putin zece ani de stadiul civilizat. Nu inteleg ce este atat de jalnic si de putred in poporul asta incat nici macar nu permite unor oameni inteligenti si fini sa traiasca aici. Imi dau seama ca este o treaba similara cu aruncatul de gunoaie in natura sau cu ragaitul atunci cand barbatii trec pe langa o fata frumoasa sau cu indemnul “fute-o, ba” atunci cand trece un cuplu superb, imi dau seama inca o data ca romanii nu tolereaza sa li se aminteasca faptul ca exista finete si ca exista inteligenta, stiu ca ei vor sa distruga tot, de la marea curata din Croatia pana la strazile linistite ale Zürich-ului, dar cand se va opri asta? Cand vor putea si oamenii ca lumea sa traiasca aici? La asta se rezuma tot.

Si inca o intrebare care merge catre aproape toate personalitatile publice dar in special catre domnul Nistorescu astazi: de ce populismul de ultima speta devine ultima, unica resursa de supravietuire la noi in tara?

Later edit: am spus-o si o mai spun – cititi cartile lui Horia Roman Patapievici. Cele enumerate de Nistorescu plus “Politice” si “Discernamantul modernizarii”. Nu stiu ce sa mai adaug la asta. Nu mai adaug nimic pentru ca aprinderea pe orice tema imi face sila astazi, dat fiind ca a fost atat de scarbos si dement folosita in articolul scris de Cornel Nistorescu.

1. Nu am timp sa aberez prea mult.

2. Subiectul in sine nu merita mai mult. De fapt, n-ar merita niciun scuipat.

 Despre ce e vorba? poate va intrebati. Despre noul blog cu succes, Curvette, care se presupune ca ar contine detalii din viata unei prostituate de lux.

Problema nu este daca e adevarat faptul ca este o femeie, in primul rand, sau ca este o prostituata - de lux, mai ramane de vazut - ci prostia celor ce o citesc in mod regulat. Prostie nu in sensul ca nu isi dau seama ca ce scrie acolo sunt pure aberatii, ci ca nimic nu este original.

Nu numai ca nicio poveste de pe acel blog nu e originala, dar toate fragmentele sunt rezultatul unui copy/paste al unui copil retard. Nici macar nu poseda arta fina a copiatului pe care toti o dobandim generala, liceu sau facultate.

Iar daca persoana in cauza a facut vreo facultate, tare ma tem ca de abia a reusit s-o termin. Probabil si de aceea a avut ideea asta. Ideea in sine nu rea, ci faptul ca nu numai ca lipseste talentul, dar totul este copiat de-a valma.

Aici nu mai poti vorbi de talent sau de originalitate pentru ca nu exista.

Cel mai mult imi plac comentatorii care se cred aparatorii unui mare talent si cred ca e o atmosfera grozava. Dude, WHAT THE FUCK?!?!?!? Retardarea si stupizenia a ajuns la cote inalte. Am postat in acest sens si pe Nandos un comentariu in care deplangeam lipsa totala de orice talent sau originalitate - toate comentariile ce au urmat, au sustinut si aprobat marele talent al autorului acestui blog!!! Am ramas masca.

De aici am putut trage urmatoarele concluzii:

1. Romanii n-au citit in viata lor literatura erotica, nici macar de cea mai joasa speta.

2. Romanii n-au citit nici macar textele din revistele porno, ca poate se mai prindeau si ei de ceva.

3. Romanii au nevoie disperata de o masturbare - nu conteaza cat de ieftin, sordid sau vechi este subiectul.

Dupa succesele multor dintre romanele aparutela Editura 3, editura ce publica majoritatea cartilor cu tenta erotica din Romania, s-au gandit cativa ca au si ei de ros un ciolan aici. A fost romanul autohton cu titlul si subiectul copiat dupa cel englezesc, care a avut ceva succes. Mai sunt cateva bloguri erotice in zona ce copiaza si ele tare de tot subiectul si stilul, dar au ceva originalitate in ele, in orice caz, mult mai multa decat acest blog de doi lei impuscati.

 Doamne, cata prostie, iar romanii ar manca orice rahat atat timp cat li se spune ca este scump!

Uma imagem, um sonho, dou-me a liberdade de me transportar para longe daqui, para onde estou feliz, à espera de um novo pôr do sol

Un dato di assoluto rilievo in considerazione del fatto che si giocava di sabato pomeriggio. Neanche in casa della neoretrocessa Parma, dove il match è andato in scena in serale e di venerdì per giunta, sono riusciti ad avvicinarsi ai granata. 10555 il dato dei ducali, forti di 8155 sottoscrittori di abbonamento, record stagionale per il momento in cadetteria, in attesa dei riscontri definitivi di Bari (5200 al momento), Brescia e Livorno.

Nella giornata di ieri l’altra squadra che ha potuto contare su più di 10 mila spettatori è il Pisa (10.204), che, ha deluso i 6602 abbonati e tutti gli altri paganti, visto che all’Arena Garibaldi suona tutt’altra musica rispetto all’anno scorso.

Mantova (6.287), Ascoli (5.498), Avellino (5.040) e Modena (5.012) non fanno salti di gioia, ma nemmeno possono lamentarsi. Mentre l’Empoli (3.793), rispetto agli 8 mila spettatori di media dello scorso anno registra un autentico crollo.

Treviso (2.646) e Piacenza (2.578), invece, confermano di non avere particolari potenzialità sotto il profilo del tifo. Insomma la Salernitana si aggiudica il primo confronto, all’esordio, nonostante tutti i problemi derivanti dalla B al sabato, dal mancato rientro dalle ferie dal ritorno del cavalluccio sulle maglie granata, da una campagna acquisti che non ha convinto l’intera tifoseria.

E non sfigura neanche nel confronto con le piazze di Serie A, visto che i supporters granata si sono avvicinati a quelli di Catania (18134), Torino (17276) ed Udinese (14295) e sono risultati più numerosi di quelli di Cagliari (12.000), Atalanta (11682) e Chievo (9169).

A Verona, per il match con la Reggina, erano meno di 10 mila. Questo per far capire il potenziale della piazza salernitana che, a determinate condizioni, potrebbe davvero fare la differenza.

Unica nota stonata, l’arresto da parte della Digos di un tifoso della Salernitana trovato in possesso di un fumogeno. Viene da dire, che è poco o nulla rispetto a quello che hanno fatto i cugini di Napoli in occasione della trasferta di Roma.

Limitando l’attenzione ai fatti di casa nostra, il semplice fatto che un supporters granata sia finito in manette viene purtroppo tenuto in altissima considerazione dagli organi (Osservatorio e CASMS) preposti a stabilire l’eventuale pericolosità di una tifoseria e a decidere se darle o meno il lasciapassare per le gare in trasferta.

Le norme esistono, sono state inasprite e le forze dell’ordine intendono farle rispettare, dunque serve la collaborazione di tutti, perché la leggerezza di una persona può penalizzare una piazza intera.

Esse fim de semana estava programado para term um encontro com os amigos Rafael M. e Sérgio Csik, no entanto, por motivos pessoais ambos não puderam vir p/ Piracicaba.

Mas felizmente recebi uma mensagem do Davi dizendo que estava em Pira, então marcamos de ir ao jogo do XV no sábado. Foi muito bacana conhecê-lo e sua namorada (que é minha 'colega' de trabalho) e o cunhado (sou uma negação para guardar nomes..sorry). Estava com a Lalinha e o XVzão obviamente ganhou.. de 2x1 do Itapirense.

No domingo fui no curso do Tite e econtrei com o Lucas e o Tiago de Limeira.

Foi divertido... T+

Davi Namorada e Cunhado

Jogão

Lalinha e Eu

----

Tiago

----

Azul ridicula do lucas, Blackbird e a Fazer do Tiago

----

----

Bimota

----

----

----

----

Fiul: Tată, mi-e foame.. ce avem la masă?
Tatăl: Carne de păsărică.. cum o vrei?.. mai arsă sau.. ?

Băieţi, care din voi se bagă în combinaţia asta ?