Am vazut o emisiune in care un baiat spunea ca pleaca de tot din Romania pentru ca nu mai vrea sa stea aici. Si am scris la el pe blog ca o sa fie mai fericit intr-o tara occidentala, ca o sa se potriveasca mai bine acolo, dupa cum il percep eu. Si o fata si-a pus mana in sold si mi-a zis vorbe grele prin banalitatea lor si prin glasul pitigaiat care se simtea pana si-n scris. Ea mi-a scris asa: “Tu crezi k in Romania nu pot trai fericiti oamenii ok? Chiar urasc trendul asta de denigrare a Ro, teoriile conform carora suntem cu totii fie tigani, fie cocalari. Mereu aud ca la noi lipseste cu desavarsire asa-numita civilizatie, but is that really so? Exista si locuri in care e mult-mult mai rau. Si intr-adevar, mereu e loc de mai bine.” I-am raspuns si pe blog-ul in cauza dar nu puteam sa intind prea mult subiectul pentru ca nu se potrivea intinderea subiectului in context.

M-au suparat multe lucruri la acest raspuns al ei. Cel mai tare m-a deranjat faptul ca a spus ca “uraste trend-ul asta de denigrare al Romaniei”. Nu, nu ma leg de faptul ca mi se pare isteric si stupid sa folosesti cu usurinta cuvantul “ura”, nu ma leg nici de faptul ca poti scrie in romana ca lumea, nu ma leg de chestiile astea ci, ca sa ingustam problema de dragul de a o lamuri mai usor, spun ca ma supara faptul ca cineva poate considera denigrarea Romaniei un trend. Oricum nu este vorba despre denigrare, fata s-a grabit cu termenul. Este vorba despre o mahnire, despre revolta ocazionala sau permanenta, despre ajunsul la capatul puterilor, despre scarba. Si despre exprimarea acestor lucruri macar din cand in cand. A spune ca “urasti trend-ul asta de denigrare” este ca si cum ai spune ca urasti oamenii care sufera atunci cand ii doare ceva. I-ai vrea ipocriti, i-ai vrea fericiti fortat, i-ai vrea incurajandu-se tamp, i-ai vrea inconstienti sau doar mediocri. Sau cum ar putea ei sa fie ca sa nu vada “trend-ul” asta in care ne balacim?

Am inteles ca nu au venit tancurile sovietice in mijlocul orasului, am inteles ca nu ne tine nimeni mitraliere la tampla, am inteles ca avem ce manca si ca mai sunt chiar si lansari de carte uneori sau chiar vernisaje, am inteles ca avem Centrul Ceh si MNAC-ul, am inteles ca e pictat frumos zidul de pe Arthur Verona si ca avem si noi initiative care incurajeaza reciclarea de una si alta dar in esenta, daca esti sincer cu tine insuti, e nasol. Si nu am de gand sa gasesc virtuti ale poporului roman astazi. Le gasesc in alte zile dar acum vreau sa mergem la samburele chestiei, vreau sa rupem absolut toata poleiala de pe acest sambure, vreau sa se inteleaga ca nu poate fi vorba despre un trend. Mi se pare cel mai stupid termen pe care-l poate alege cineva pentru ceea ce se intampla acum, cel mai neproductiv, cel mai jignitor la adresa celor care poate chiar nu mai rezista in Romania. Si daca ei nu mai pot trai aici inseamna ca ceva este in neregula. Eu m-as uita atent la ce este in neregula in loc sa imi impun cu oarece topenie varianta gospodaresc-optimista. Sigur ca e mai rau in multe parti dar stiti in cate locuri e mai bine? Si e atat de bine incat iti dau lacrimile cand te gandesti ca ai trait in iadul asta atat de mult, e atat de bine incat nu stii daca o sa poti recupera, nu stii daca vor iesi din tine toate meschinariile si cretinismele, toate injosirile, toate flegmele, toata poluarea, toata coruptia, toata topenia, tot parvenitismul. Nu stii. Dar e bine sa incerci sa le scoti, e bine sa visezi ca le vei scoate intr-o zi. La potentiala intrebare tezista: “Si nu ar fi mai bine sa ramanem aici si sa construim impreuna o tara frumoasa?” raspunsul meu este ferm: “Nu.”. Sunt absurda, cretina, incapatanata, idioata, incrancenata si spun “Nu”. Pe tema asta nu mai discut cu ingaduinta.

Ca sa nu mentin discutia pe un plan greoi si insuficient aerat, ca sa nu tin un discurs in care nu as putea ingloba nici macar o cincime din ceea ce ma umileste si mahneste in aceasta tara, o sa facem asa: eu va spun cum as vrea sa fie o zi de-a mea si voi va ganditi daca aici in Romania o pot avea. Pe alocuri voi adauga orase in care am putut face lucrurile pe care as vrea sa le pot face si in Bucuresti.

As vrea sa ma trezesc dimineata in liniste perfecta si sa pot cobori in mijlocul oamenilor, sa imi cumpar paine proaspata si un smoothie facut pe loc. Sa zicem ca renunt la smoothie, vreau doar paine proaspat scoasa din cuptor. De fapt, sunt o jigodie snoaba, o nemernica, o rasfatata, o exponenta a burgheziei puturoase:  vreau un magazin cu multe specialitati de paine si patiserie care sa miroasa de sa te darame si eu sa ma duc sa imi iau doar o paine, asa cum faceam cat timp am locuit in Marais. Nu se poate la noi. Ganditi-va, fiti sinceri cu voi insiva si nu ma fortati sa intru in detalii. Paine nu prea e la noi. Sunt niste cloampe sinistre pline de aditivi si nu le-am vazut mai niciodata proaspete, proaspete. As vrea sa ma intorc acasa cu painea si sa mananc numai chestii organice cumparate cu o seara in urma. Asta am putut face pana si la Dresden, nu am ales un oras bogat, adica. Am putut face asta si la Praga. Si la Bratislava. Am ales special doar orase care au trait si ele in comunism ca sa nu ziceti ca altii nu au avut ghinionul nostru politic. As vrea sa ma duc la o sala de sport unde sa fiu sigura ca nu vin cretini care vorbesc la mobil si care se belesc la oricine. Stai, ca asta e valabila in general. Dar eu am pus-o in legatura cu sala de sport. As vrea sa muncesc in liniste, as vrea sa nu aud urlete, fluieraturi, motociclete scotand zgomote inutile, de fronda (nu inteleg fata de ce), as vrea sa nu aud motoare turate si franari facute de placere, as vrea sa nu aud muzica populara sau manele, as vrea sa nu mai aud televizoare incontinuu. Am reusit asta… peste tot, in absolut orice oras al lumii asteia. New York-ul este o catedrala catolica pe langa Bucuresti in privinta galagiei. La Tel Aviv era din cand in cand o agitatie suparatoare dar nici pe departe in halul in care este cea de-aici. Si aveau paine buna. Si smoothie-uri. Asa ca se echilibreaza situatia. As vrea sa pot sa merg prin oras. Sa nu fiu rea, sa detaliez: as vrea sa merg intr-un trafic in care sa nu imi dau seama ca suntem un popor de retardati si de isterici. Vad cam doi oameni care conduc corect si elegant pe zi. Nu jignesc aici doar micii criminali care gonesc, nu. Jignesc toti soferii foarte prosti care nu inteleg de prea multi ani cum e treaba asta cu mersul in trafic. Cine spune ca la noi traficul este ca in Italia, sper ca glumeste. Italienii sunt niste lorzi, niste duci, niste regi ai condusului pe langa noi. Si, foarte important, atunci cand merg repede, nu-i incurca pe ceilalti, isi stapanesc perfect masina. Da, asa fac si in partea de sud si in partea de nord a tarii lor. As vrea sa pot merge pe jos in liniste. In liniste, subliniez. Sa nu aud nimic din ce vorbesc altii, sa nu se uite nimeni balos la mine, sa nu inhalez mizeria din aer, sa pot sa traversez fara sa fug, sa pot vedea oameni frumosi. Oameni care arata bine, care se imbraca bine si in ochii carora se vede ca au o preocupare, niste ganduri. Iarasi nu va pot da un exemplu precis de tara in care se intampla asta ca mi s-a intamplat peste tot. Dar peste tot, nu gasesc nici o exceptie. As vrea ca seara sa joc minigolf, nu e cine stie ce dar asta imi place mie. As vrea sa joc putin minigolf, atat. La Hamburg fac asta intr-un parc senzational. Si as vrea sa mananc iarasi ceva organic si usor intr-un restaurant relaxat, cu muzica misto (electro ar fi perfect), cu lumina misto, cu cocktail-uri misto si cu personal misto. Si asta mi s-a intamplat in absolut orice oras in care am fost dar mai ales la München si la Dublin, acolo sunt restaurantele mele preferate in ideea pe care am schitat-o mai devreme. Si atat, cam asta as vrea pentru o zi obisnuita.

Nu intru in ocazii speciale, ar fi dramatic. M-am referit strict la o zi obisnuita. Nu mi-a trecut nici o clipa prin cap sa vorbesc despre grupuri de sprijin, spitale cu profesionisti, librarii in care gasesti orice carte iti doresti, cinematografe unde chiar poti sa vezi un film, arta, inteligenta, feedback real la tot ceea ce gandesti si muncesti, prietenii fara pudori, cultura solida, opinii construite armonios, reactii superbe, rapsunsuri bine documentate si argumentate, femei cu fundul perfect lucrat, eleganta in miscare si gandire, mirosuri superbe, clasa, emancipare. Eu am ales o zi obisnuita, palida, fara nimic iesit din comun, o zi cu ingredientele de baza, o zi la cel mai mic foc posibil.

Revenim la intrebarea fetei: “Tu crezi k in Romania nu pot trai fericiti oamenii ok?” Pai, cum sa zic eu treaba asta fara sa jignesc fata, cum sa-i raspund? O varianta ar fi: “Nu”. Poate nu sunt eu “ok”. Poate vreau prea mult, poate nu caut unde trebuie, poate ca am sufletul negru, poate nu gandesc pozitiv si alte rahaturi de doi bani pe care ti le spun cei prea lasi sa recunoasca halul in care traim si halul in care suntem.

A ministra do Turismo, Marta Suplicy, recomendou aos brasileiros o uso de repelente como forma de se proteger contra a febre amarela. “Até a data da vacinação”!!!!!

Depois do repelente, relaxe e goze !!!!

DICA: li num blog, que recomendo. 

Mai crima e descrierea.